La sfarsitul acestei saptamani a expirat termenul pana la care puteau fi depuse ofertele companiilor interesate de inchirierea si operarea pe termen lung a terminalului de pasageri, amplasat in dana de pasageri a Portului Constanta. In cele din urma, nici un ofertant nu s-a prezentat pana la ora limita.
-Licitatia se va reprograma. Asta nu inseamna insa ca vom schimba conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un ofertant pentru a fi desemnat operator al terminalului de pasageri-, a declarat Mircea Banias, directorul general al Administratiei Porturilor Maritime Constanta. Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime a lansat licitatia inca de anul trecut, pana pe 14 noiembrie 2005 putand fi cumparate caietele de sarcini. Doar doua firme si-au achizitionat insa documentatia, acestea fiind Navlomar si Canal Service, companii care activeaza in domeniul transportului maritim si fluvial de pasageri. Administratia portuara doreste incheierea unui contract cu un operator cu experienta de minimum 5 ani in operarea unui terminal international de pasageri, precum si in furnizarea de servicii aferente, cum ar fi magazine duty-free. Media cifrei de afaceri in ultimii trei ani trebuie sa fie de cel putin 2,5 milioane euro/an, iar media profitului net in ultimii trei ani sa fie de minimum 250.000 euro/an.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















