Meteorologii au emis, luni, o informare de vreme rece valabilă de luni, ora 2.00, până joi, la ora 8.00, urmând să se înregistreze răciri accentuate, ninsori și intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei, informează ANM.
În a doua parte a nopții de duminică spre luni și în cursul zilei de luni 25 noiembrie, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în toate masivele montane, iar pe parcursul zilei de luni și în regiunile vestice, nordice și centrale.
În Carpații Meridionali și Orientali, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20 l/mp.
La munte și trecător în nordul Moldovei viteza vântului la rafală va depăși 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi și în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice și sud-estice, unde se vor atinge 55-65 km/h.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















