
Românul care și-a ucis soția și fiul cel mare în SUA a plâns ieri cu suspine în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București, spunând că regretă faptele făcute și vrea să fie lăsat în libertate. Magistrații nu s-au lăsat însă impresionați de lacrimile de crocodil ale bărbatului în vârstă de 48 de ani și au dispus menținerea acestuia în arest. Soarta lui Camil Mătase urmează însă a fi tranșată de un alt complet de judecată al CAB, unde se judecă, potrivit procedurilor, cererile de extrădare. Autoritățile americane au cerut deja extrădarea lui Camil Mătase pentru a fi cercetat și judecat în Texas, unde a comis dubla crimă. Solicitarea SUA a fost transmisă Ministerului Justiției din România, care urmează a o înainta CAB spre soluționare. În Texas, pentru crimă este prevăzută pedeapsa cu moartea, prin injecție letală, însă oficialii SUA au arătat în cererea de extrădare că dacă Mătase va fi predat, el nu va fi condamnat la pedeapsa cu moartea.
Masase a venit ieri spășit în fața magistraților Curții de Apel București, la judecarea recursului declarat de el împotriva arestării preventive dispuse joia trecută de Tribunalul București. Camil Mătase a fost apărat de un avocat din oficiu, care a cerut lăsarea în libertate a acestuia, pe motiv că nu va fugi și nu se poate sustrage cercetărilor. Românul acuzat că și-a executat soția și fiul, în casa lor din Cypress, Texas, a ascultat calm pledoaria apărării, dar și-a pierdut cumpătul când președintele instanței i-a dat dreptul la cuvânt. Camil Mătase a izbucnit în hohote de plâns, spunând că ”regretă enorm” ce a făcut.
Orbit de gelozie
Mătase, care are și cetățenie americană, a fost audiat săptămâna trecută de procurorii Curții de Casație și a dat declarații despre faptele sale. Acestea au fost folosite în propunerea de arestare preventivă.
"Acesta a mai arătat că în noaptea din 10 spre 11 noiembrie, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a-și împușca soția, lucru pe care l-a și făcut în timp ce aceasta dormea în dormitorul conjugal situat la parterul locuinței. Ulterior, în seara de 11 noiembrie 2013, pe motiv că fiul său are unele boli cronice, a hotărât să-l împuște și pe acesta, situație în care a luat pistolul și, în timp ce fiul său era așezat cu spatele, l-a împușcat în zona capului", au scris procurorii în documentul citat. Românul le-a mai povestit anchetatorilor că o suspecta pe soția lui că intrase într-o rețea de prostituție, mai ales pentru că aceasta refuza să mai întrețină cu el relații intime. Mai mult, femeia trimitea bani rudelor din România fără știrea lui, iar acest lucru a alimentat furia bărbatului.
Cadavrele au fost descoperite, trei zile mai târziu, de mezinul familiei, student la Universitatea Texas-Austin. Emilia Mătase a fost împușcată de mai multe ori, în dormitor, în timp ce Emanuel, care avea 26 de ani, a murit împușcat cu un singur glonț, în cap, de la spate.
Imediat după comiterea crimelor, acum două săptămâni, Camil Mătase a fugit în România, la mama sa în județul Brașov. El i-a povestit acesteia teribilele fapte iar mama lui l-a denunțat la Parchet, astfel că fiul ei a fost prins de polițiști, într-un restaurant din Vrancea unde petrecea alături de mai mulți prieteni. Pe numele său exista un mandat de arestare prin Interpol. Românul a declarat că voia doar să-și viziteze mama, intenționând să se întoarcă în SUA ca să răspundă pentru crime.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















