Seful delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, a fost intampinat, la sosirea in Oradea, de doi reprezentanti ai taberelor din interiorul UDMR: seful Blocului Reformist, Zsolt Szilagy si deputatul moderat Ervin Szekely. Intalnirea fusese stabilita anterior, pe baza dorintei ambelor parti de a purta o discutie -fara cravata-. Cei trei au luat impreuna cina, ocazie cu care au avut si un dialog privat, lipsit de protocolul caracteristic intrunirilor din Bucuresti. Szilagy s-a dovedit a fi cel mai insufletit conviv, prezentandu-i cu elan lui Scheele problemele comunitatii maghiare, din perspectiva radicalilor udemeristi. Szekely a fost ceva mai tacut, multumindu-se sa sustina discret linia adoptata de actuala conducere a Uniunii.
Zsolt Szilagy a insistat asupra chestiunilor legate de autonomie, principalul deziderat al reformistilor din jurul lui Laszlo Tokes. Seful radical a incercat sa-l convinga pe Scheele ca temerile autoritatilor romane in legatura cu acest subiect sunt nefondate. In plus, Szilagy i-a atras atentia oficialului european si asupra problemei retrocedarilor catre cultele religioase, prezentand acest aspect ca pe o problema specifica a etnicilor maghiari. Jonathan Scheele s-a abtinut sa enunte o opinie categorica in legatura cu temele delicate de discutie, preferand sa-si asculte rezervat interlocutorii. Discutia a alunecat apoi catre chestiuni generale, cum ar fi implicatiile integrarii in UE asupra Romaniei si contextul politic international. La despartire, Jonathan Scheele a primit din partea celor doi reprezentanti ai etniei maghiare o mica monografie a orasului Oradea.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















