Ziua Națională a României se sărbătorește în avans, joi, la sediul Comisiei Europene, unde se vor servi produse tradiționale românești, precum sărmăluțe, ciorbă de perișoare, salată de vinete, potrivit unui comunicat al reprezentanței CE la București.
La prânz, în Piazza Berlaymont din sediul central al Comisiei Europene, se vor servi „produse tradiționale românești – pastramă ciobănească, jumări de casă, salam de Sibiu, brânză de burduf, cașcaval de Covurlui, piept de rață și costiță țărănească, dar și sucuri naturale de mere și vinuri românești“, se arată în comunicat.
Totodată, la cantina Comisiei Europene meniul va include, în premieră, salată de vinete și salată de boeuf, ciorbă de perișoare, sărmăluțe în foi de varză și plăcintă cu brânză și stafide.
Sărbătorirea Zilei Naționale a României se va încheia cu o recepție oferită de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, și cu un concert susținut de violonistul George Tudorache, prim-concert-maestru al Orchestrei Filarmonice Regale din Liege și al Orchestrei Filarmonice din Londra. La o vioară Stradivarius din anul 1709, Tudorache va interpreta opere de George Enescu, Ciprian Porumbescu, dar și de J.S. Bach și Francesco Tarrega.
„Mă bucur că putem împărtăși cu colegii de la Bruxelles savoarea României. Ziua Națională este un prilej de a ne simți mai aproape, mai uniți, mai români și, în același timp, mai europeni și, de ce nu, este un prilej și pentru Europa sa simtă un pic românește“, a declarat Dacian Cioloș.
Evenimentele sunt organizate sub patronajul comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














