Home Actualitate Ponta, huiduit în fieful său electoral de la Tg-Jiu

Ponta, huiduit în fieful său electoral de la Tg-Jiu

DISTRIBUIŢI

Premierul Victor Ponta a aprins, duminică seară, luminile de sărbători în municipiul Târgu Jiu, în prezența a 10.000 de persoane, el fiind aplaudat, dar și huiduit de unii participanți.
Victor Ponta a urcat, în jurul orei 18.00, pe scena special amenajată în centrul orașului, unde anterior avusese loc un spectacol de muzică populară, fiind însoțit de șeful Consiliului Județean, Ion Călinoiu, care este și vicepreședinte al PSD, de primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, și de prefectul Ion Claudiu Teodorescu.
Ponta, care a fost huiduit de câțiva oameni, dar și aplaudat de alții, le-a urat celor prezenți "La mulți ani!" de Ziua Națională, după care a aprins luminile de sărbători.
Ulterior, Victor Ponta a coborât de pe scenă și a mers în sediul Prefecturii Gorj, unde a fost întrebat de jurnaliști dacă a remarcat că oamenii nu au fost prea entuziasmați de prezența lui pe scenă, el răspunzând: "Nu știu, nu am un aparat de măsurat emoțiile cu mine".
De asemenea, întrebat dacă a primit vreun telefon de la președintele Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, așa cum se arată în referatul procurorilor, Ponta a spus că nu comentează anchetele procurorilor.
După aprinderea instalațiilor de iluminat ornamental, cele 10.000 de persoane au rămas în centrul municipiului Târgu Jiu, pentru a asista la concertul susținut de Andra.
Municipalitatea a montat pe toate străzile din Târgu Jiu ornamente de iluminat, iar în centrul orașului a fost amplasat un brad artificial înalt de circa 20 de metri, împodobit cu globuri și ghirlande.
Victor Ponta a aprins luminile de sărbători din municipiul Târgu Jiu, și anul trecut, de Ziua Națională, când se afla în campanie electorală pentru cel de-al treilea mandat de deputat în Colegiul 6 Târgu Jiu.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.