Ziua Națională, între demagogia politicienilor și îmbrâncelile din jurul cazanului cu fasole

„Ziua națională a României”, ziua „Marii Uniri”, așadar ziua de duminica 1 decembrie 2013, a început, peste tot, cu fast plin de un entuziasm măsluit, cu discursuri căptușite cu demagogia cea mai sforăitoare și trimiteri atât la momentul istoric de acum 95 de ani, cât și la un viitor, care, nu-i așa, o să fie neapărat glorios. Apoi, de pe la prânz încolo, „Ziua națională” a căpătat, aproape peste tot, gust de fasole cu ciolan, fiartă „la cazan” și stropită, acolo unde primarii au fost cu dare de mână ori mai largi la pungă, cu țuică fiartă, ieftină dar foarte bună, din moment ce-i gratuită. De fapt, de câțiva ani încoace, „Ziua națională” este ziua unui soi mai aparte de „Sfânt” care, deși netrecut în calendarele bisericești, ar putea fi numit, foarte bine, „Sfântul fasole cu cârnați”. Iar asta este de la sine înțeles: bravii noștri politruci au învățat, foarte bine, că dragostea, inclusiv dragostea de patrie, trec prin stomac.

Buluc la mitingul Armatei

Ziua de 1 Decembrie a început, de cu noaptea în cap, pe micile ecrane. Peste tot, ori unde ai fi „butonat” telecomanda, dădeai, ba de unul care-i pupa pe toți românii pe suflet, ba de cine știe ce pupăză de prezentatoare care, venită parcă direct de pe ulițele Muzeului Satului, se înfoia mândră nevoie mare în țoale de port popular, despre care, cu siguranță, habar n-avea nimic altceva decât că se numesc ie sau catrință. Dar, departe de studiourile de televiziune, în București deja începuse harababura. Amintindu-și parcă de Ceaușescu și de vremurile în care erau nevoiți să circule pe scările tramvaielor, bucureștenii care așteptau în stațiile RATB ale liniei 41 s-au încăierat cu  norocoșii care apucaseră, deja, să se urce în tramvaiele arhipline. Nemulțumiți că nu au loc să urce și ei, unii dintre cei care așteptau în stații s-au luat la bătaie cu pasagerii care umblau cocoțați, într-un echilibru precar, pe scările vehiculelor de transport în comun. Asta așa… ca să ne amintim de vremurile de altă dată.
Ce-i drept, parada militară din București a fost, cu adevărat, impresionantă: coloane de militari care au mărșăluit ordonat alături de tancuri și alte categorii de tehnică de luptă, plus avioanele care vuiau în slava cerului, au alcătuit un spectacol cu adevărat „de zile mari”, demn de armata unui stat membru NATO. Puse față în față cu acest spectacol, privirile poncișe pe care și le-au aruncat politrucii la fel ca și discursurile lor găunoase, au trecut aproape neobservate. Mai apoi, în orele care au urmat, în Capitală s-a declanșat „maratonul” sarmalelor: cu răbdarea deja antrenată în urma orelor de se stat la coadă pe la sfintele moaște, dar și cu coatele de curând „fortificate” în ziua de ”Black friday”, când s-au înghesuit prim marile magazine ca să se procopsească cu drujbe ori cu te miri ce aparate de făcut clătite, creștinii bucureșteni, care se află, totuși, în Postul Crăciunului, au dat năvală în punctele unde se distribuiau, gratis, tradiționala farfurie de plastic, plină ochi cu fasole cu cârnați, ori sarmale gătite „la cazan”.

„Gargara” politrucilor
 
Peste tot, marii noștri politruci, atât cei de la putere cât și cei din opoziție, s-au întrecut în discursuri care mai de care mai sforăitoare. La Iași, câteva mii de persoane care au participat la manifestările dedicate Zilei Naționale, au avut ocazia să-l audă pe primarul Gheorghe Nichita susținând că de când a venit Victor Ponta la Palatul Victoria, „Ziua națională” este sărbătorită „cu fast” întrucât nu i se pun piedici de la Guvern. „Este al doilea an când se întâmplă asta. Înainte, se sărbătorea cu fast doar la București și la Alba Iulia. Am încercat să fac și la Iași la fel, dar nu s-a putut organiza. Venea totul prin Prefectură de la Guvern, iar primarului i se puneau bariere”. Apoi, Remus Pricopie, Ministrul Educației, le-a citit ieșenilor mesajul adresat românilor de Premierul care le-a vorbit despre unitate și despre „datoria lăsării în spate a anilor în care spațiul public a fost dominat de dezbinare”. Dar „gargara” politică a trecut repede, iar spre prânz, Primăria le-a oferit ieșenilor 7.500 de porții cu fasole și cârnați plus nelipsitul pahar cu vin fiert. Fasolea a fost pregătită la cantina Direcției de Asistență Comunitară din subordinea primăriei Iași. Oamenii au stat la coadă timp câteva zeci de minute, pentru ca polițiștii locali să le permită accesul, în grupuri de câteva zeci, către zona în care se aflau oalele cu mâncare.
  De fapt, discursurile politice au fost, ca de obicei, doar o simplă fanfaronadă, o „gargară” în care nici măcar politrucii nu mai cred de multă vreme. Fapt dovedit, clar de ideea unor ziariști care au avut inspirația de a-i întreba pe câțiva dintre politicienii „din linia întâi”, care a fost ultimul gest patriotic pe care l-au „comis”. Luat pe nepregătite sau crezând, poate, că-l întreabă într-un mod subtil, când o sa facă, cu adevărat „Ultimul” gest politic, Ion Iliescu s-a rățoit la ziariști, în stilul lui caracteristic: „Ultimul? Ce înseamnă ultimul? Nu vreau să mă apuc să dau caracterizări gesturilor mele”. În schimb, Crin Antonescu s-a lăudat, complet nejustificat: „Dacă ești patriot, încerci în fiecare zi să faci gesturi sau să ai un gând”. Asta cu „gândul” e ceva mai grea pentru Crin  Antonescu, dar treacă de la noi, și hai să-l credem. În schimb, Mircea Toader, liderul deputaților PDL pare că nici măcar nu a înțeles miezul întrebării: „Ultimul meu gest patriotic… Sigur, l-am avut pe stadion, când am cântat imnul, că e un gest”. Dând semn că, într-adevăr este un om de stat și că orice fâs al lui ar trebui să răstoarne munții, Daniel Barbu, ministrul Culturii s-a lăsat dus de valul obișnuitei lui retorici, îndelung exersate pe la Antenele lui Voiculescu: „Cred că e o întrebare foarte grea dacă îmi cereți un gest așa masiv, important, monumental. Ca senator și ca ministru, sunt în serviciu public. E un mod de a servi comunitatea națională, deci și o formă de patriotism”. Mda, domn ministru, astea cu „gesturile masive și monumentale” zi-le-o matale manifestanților care te huiduie, „la foc automat” pentru toate cele pe care le-ai făcut în legătură cu Roșia Montană. ?ê?£i nu numai! Dar cea care a demonstrat că, într-adevăr, „gura politrucului adevăr grăiește a fost ministrul Dan ?ê?£ova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură care a răspuns, supărat pe viață, ori doar plictisit de ea: „Haide, domnule, lăsați-mă!”.

„Secetă” la Vaslui

Din păcate, nu toți românii au avut la fel de mult noroc la fasole cu ciolan. Spre exemplu, La Bistrița-Năsăud, cele circa șase mii de porții de fasole cu cârnați, plus păhărelul cu vin au fost oferite doar celor care se descurcaseră și reușiseră să facă rost de una dintre invitațiile distribuite anterior de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. În schimb, cei care nu au avut invitații s-au înghesuit degeaba: dacă și-au dorit un blid cu fasole, l-au plătit cu zece lei. Iar pentru a preveni incidentele și înghesuiala, Jandarmeria a montat garduri metalice în jurul cazanelor cu de-ale gurii.
În schimb, vasluienii au trebuit să-și cam pună pofta-n cui: nu au primit nici sarmale, nici fasole, și nici măcar o dușcă de vin. Primarul lor a ridicat din umeri și a declarat doar că „Efortul financiar ar fi fost prea mare și de aceea ne-am limitat doar la această paradă militară pentru care am cheltuit 30.000 de lei. În plus, nu am fi avut posibilitatea condițiilor de igienă pentru a oferi de mâncare oamenilor și în mod sigur s-ar fi călcat oamenii în picioare. Așa că am preferat să le dăm oamenilor stegulețe cu drapelul României.” Motiv pentru care, cu siguranță că vasluienii au mormăit pe sub mustăți: „și nouă ni se fâlfâie de voi”.
La Alba Iulia, o serie de protestatari, opozanți ai exploatării aurului cu cianuri,  i-au huiduit din toți rărunchii pe guvernați. Iar imaginea acestui protest vehement, nu a avut cum să nu ne readucă în minte o imagine veche, deja de 23 de ani. Era pe 1 decembrie 1990, când, tot la Alba Iulia, hoardele FSN-iste, incitate din spate de Ion Iliescu și de către Petre Roman l-au huiduit, la scenă deschisă, pe Seniorul Corneliu Coposu, venit acolo, de Ziua Națională, ca reprezentant al fragilelor „partide istorice”. Atunci huiduielile mulțimii s-au declanșat, exact când se intona Imnul Național. Același imn pe care aceeași politruci îl ridică în slăvi și ne cer tuturor să-l respectăm. Ei, asta a fost istoria pe care deja am uitat-o. La mulți ani români, ori unde v-ați afla!

Vasile Surcel