Avocații fostului premier Adrian Năstase au ieșit ieri la atac în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, care judecă dosarul ”Zambaccian”, recuzându-l chiar pe vicepreședintele Curții, judecătorul Ionuț Matei. Apărătorii lui Năstase au apreciat că acesta nu poate fi obiectiv și imparțial în judecarea cauzei, atât timp cât a mai făcut parte dintr-un complet de judecată care l-a condamnat la doi ani de închisoare în dosarul ”Trofeul Calității”. În motivarea deciziei de condamnare, magistrații au scris că Năstase reprezintă ”personificarea corupției din clasa politică românească". Motivele invocate însă de reprezentanții legali ai lui Adrian Năstase nu au ținut în fața unui alt complet al Înaltei Curți, care au judecat, ieri după-amiază, solicitarea de recuzare a judecătorului Ionuț Matei, astfel încât aceasta a fost respinsă, iar judecătorul va conduce mai departe completul care îl judecă pe fostul premier.
Pe 30 martie 2012, în dosarul Zambaccian, legat de modul în care soții Adrian și Daniela Năstase au achiziționat bunuri provenind din China, fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj, fiind achitat pentru luare de mită. Dana Năstase a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru "participație improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală", fiind achitată pentru complicitate la luare de mită și șantaj. Fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, Irina Paula Jianu, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















