
Preşedintele Uruguayului, Jose Mujica, despre care se spune că este cel mai sărac şef de stat din lume, a primit o ofertă fabuloasă pentru maşina sa veche de 27 de ani: 1 milion de dolari.
Propunerea a fost făcută de un şeic arab. Liderul uruguayan a spus că, la început, nu a dat importanţă ofertei. Dar, dacă va da curs tranzacţiei, toţi banii îi va dona unui program guvernamental prin care se construiesc locuinţe pentru persoanele fără adăpost.
În vârstă de 79 de ani, Jose Mujica a devenit un simbol datorită stilului simplu de viaţă. Fostul lider de gherile îşi donează aproape tot salariul de preşedinte unor organizaţii caritabile şi locuieşte alături de soţia sa la ferma lor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















