Home Actualitate Butean și Ursachi, arestați preventiv în dosarul gripei aviare

Butean și Ursachi, arestați preventiv în dosarul gripei aviare

DISTRIBUIŢI

Victor Butean, fost director în Ministerului Transporturilor, și Tonel Ursachi, administratorul firmei care a obținut 6 milioane de euro fără să fi prestat vreo activitate, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile în dosarul gripei aviare din 2005-2006, potrivit Direcției Naționale Anticorupție. Măsura arestării preventive a fost hotărâtă de Curtea de Apel București sâmbătă, cei doi fiind urmăriți penal pentru infracțiuni printre care darea și luarea de mită, constituirea de grup infracțional organizat și spălarea de bani. În rechizitoriul procurorilor se arată că în perioada octombrie 2005-martie 2006, în contextul apariției gripei aviare în România, inculpatul Victor Butean, în calitate de director al Direcției Sanitar-Veterinare din cadrul Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, având atribuții directe de control asupra operațiunilor de dezinfecție desfășurate de către Ministerul Transporturilor în unele puncte rutiere și feroviare, a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat care a acționat astfel încât firma ce aparținea inculpatului Ursachi Tonel să obțină, în mod nelegal, contracte supraevaluate de prestări de servicii de dezinfecție, în condițiile în care respectiva firmă nu era aptă să efectueze asemenea activități, potrivit procurorilor DNA. La data respectivă, firma în cauză avea un singur angajat și niciun fel de utilaje. De altfel, activitățile stabilite prin contractele de dezinfecție au fost efectuate de 12 firme subcontractante. Cu toate că nu a prestat niciun fel de activități, firma a înregistrat un profit net de aproximativ 6 milioane de euro. În schimb, pentru a asigura protecția și a favoriza firma, atât în obținerea contractelor, dar mai ales pe perioada desfășurării activităților contractate, respectiv în perioada septembrie 2005-septembrie 2006, inculpatul Butean Victor a beneficiat în mod direct sau indirect de la Ursachi Tonel de suma totală de 60.420 de lei, adică aproximativ 17.000 de euro la cursul mediu din acea perioadă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.