Doi dintre profesorii judecați în dosarul fraudării examenului de bacalaureat din Cluj au fost condamnați ieri de Tribunalul Cluj la închisoare cu executare de peste doi ani, iar un al treilea profesor și un candidat care a plătit pentru a obține diploma au primit pedepse cu suspendare. Astfel, în cazul directorului Grupului Școlar „Alexandru Borza“ din Cluj-Napoca, Ioan Rus, judecătorii au decis condamnarea acestuia la doi ani și trei luni de închisoare cu executare. Rus a fost condamnat la doi ani și 11 luni de închisoare pentru infracțiunea de corupție, un an de închisoare pentru luare de mită în sesiunea iunie-iulie 2009, un an de închisoare pentru luare de mită în sesiunea august-septembrie 2009, un an și trei luni de închisoare pentru fals material și un an și trei luni de închisoare pentru distrugere. Magistrații Tribunalului Cluj au ținut cont însă de faptul că bărbatul a recunoscut faptele, iar potrivit unei noi legi, pedeapsa se reduce cu o treime. Mai mult, bărbatul a recunoscut fapta și în faza de urmărire penală și i s-a mai aplicat o reducere cu 50 la sută a pedepsei. Contopind condamnările pentru toate infracțiunile, instanța a decis că Rus va sta în închisoare doi ani și trei luni. Pe de altă parte, directorul adjunct al Colegiului „Edmond Nicolau“ din Cluj-Napoca, Ioan Văidăhăzan, a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu executare. Și în cazul său pedeapsa a fost redusă pentru că și-a recunoscut fapta. Acesta a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare pentru luare de mită, un an și șase luni de închisoare pentru trafic de influență, un an și șase luni pentru fals material și un an și șase luni de închisoare pentru distrugere de acte și înscrisuri oficiale, pedepse care au fost contopite. Iar directorul școlii private „Didactica Nova“, Dorel Avram, a fost condamnat la o pedeapsă de un an și nouă luni cu suspendare și Horațiu Matiș, unul dintre candidații care au plătit pentru a lua examenul, a fost condamnat la 11 luni de închisoare cu suspendare. Sentința Tribunalului Cluj poate fi atacată cu recurs, care va fi judecat de Curtea de Apel Cluj.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















