Home Actualitate Romanii pot sta in strainatate peste 90 zile

Romanii pot sta in strainatate peste 90 zile

DISTRIBUIŢI

Seful Directiei Generale de Pasapoarte, chestorul Lazar Carjan, a anuntat, ieri, ca, incepand cu 29 ianuarie, pasapoartele cetatenilor romani care au stat in strainatate mai mult de 90 de zile nu vor mai fi suspendate. Chestorul Lazar Carjan a precizat ca aceasta regula va fi valabila incepand cu ora 0.00 a zilei de 29 ianuarie, in momentul in care vor intra in vigoare modificarile aduse de guvern, prin ordonanta de urgenta, Legii 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate.

Cei care au depasit acest termen pot sa se intoarca linistiti acasa, a mai spus chestorul Carjan.

Totodata, autoritatile vor returna pasapoartele celor carora le-au fost retinute aceste acte pentru depasirea termenului de 90 de zile de sedere in strainatate, a spus seful Directiei Generale de Pasapoarte din Ministerul Administratiei si Internelor.

Carjan a precizat ca aceasta restrictie va fi mentinuta doar in anumite situatii, cum ar fi in cazul cetatenilor returnati din alte state.

Conform prevederilor legale aplicabile pana acum, masura suspendarii dreptului de folosinta a pasaportului poate fi luata impotriva persoanei care a cersit in strainatate, impotriva persoanei returnate in baza acordurilor de readmisie incheiate de Romania cu alte state, precum si impotriva romanilor care au depasit nejustificat termenele de sedere in statele pe teritoriul carora au calatorit.

Legea numarul 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate va intra in vigoare incepand cu 29 ianuarie 2006.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.