
De la nunțile interlopilor, în slujba legii supreme
Un proverb românesc spune că „dacă vrei să scapi de dracuă, s-ar putea să dai de ta-su“. Așa s-a întâmplat și ieri cu propunerea de judecător a PSD-ului la Curtea Constituțională. De dimineață, la Palatul Victoria, s-a prezentat fostul peremist, avocatul Lucian Bolcaș, pentru a discuta cu Ponta. Pentru a nu părea că premierul este cel care îi retrage sprijinul pentru această candidatură în urma scandalurilor antisemite în care a fost implicat, Bolcaș a ieșit cu afirmații cum că a refuzat funcția la CCR deoarece s-a asociat numelui său la „acuzații nefondate“, catalogând drept „o mârșăvie“ atacurile la adresa sa.
După ce s-a spălat pe mâini de retragerea lui Bolcaș care i-ar fi creat un deficit de imagine, Ponta l-a scos din nou vinovat pentru această treabă pe șeful statului.
Spre după-amiaza zilei de ieri, PSD-ul a propus în această funcție pentru recompensarea tuturor serviciilor aduse combinațiilor juridice ale pesediștilor pe nimeni altul decât senatorul Toni Greblă. Candidatura sa a întrunit 123 de voturi „pentru“, două voturi „împotrivă“ și o abținere. Votul a fost electronic secret. Anterior, Comisia juridică a decis, luni, cu unanimitate de voturi, să înainteze plenului un raport favorabil pentru numirea lui Toni Greblă în funcția de judecător al Curții Constituționale, din partea Senatului.
Cadou pentru bunic
Greblă este un dintre „greii PSD“, responsabil cu fabricarea combinațiilor juridice ale partidului. Vizibil emoționat, Toni Greblă și-a dat demisia din Senat în aceeași notă elogioasă, anunțând și că va fi bunic. „A venit vremea să-mi iau rămas bun de la colegii cu care cinci ani am lucrat în Senat. Nu e ușor să te desparți de prieteni, de oameni cu care ai muncit, de o instituție ca Senatul României. Sigur că mă încearcă multe frumoase amintiri. Îmi amintesc de dezbaterile frumoase, deosebite, dense, întotdeauna o să rămână în sufletul meu. Vreau să îmi exprim bucuria pentru votul care l-am primit, să vă asigur că prietenia care v-am purtat-o va rămâne veșnic alături de mine, că vom rămâne veșnic colegi. E o încununare a activității fiecărui jurist. Dincolo de această împlinire, în noaptea aceasta o să devin bunic de băiat“, și-a înduioșat Greblă susținătorii.
Din Parlament, la cumetriile interlopilor
Senatorul Toni Greblă s-a afirmat în ultimii ani în mai multe scandaluri de presă, fie că a fost vorba de el s-au de copii săi. În 2010, Greblă a participat la nunta de la Târgu Jiu a fiului interlopului Dan Bârcină din postura de președinte al Comisii Juridice din Senat. Personajul amintit este un apropiat al PSD-ului și o prezență permanentă la toate reuniunile PSD Gorj și a fost susținut mai mult sau mai puțin direct în afaceri de lideri ai acestui partid. Legăturile lui Bârcină cu PSD are rădăcini mai vechi, încă de pe vremea lui Adrian Năstase. Astfel, societățile comerciale la care Ministerul Transporturilor deținea acțiuni au fost cumpărate de către firmele lui Bârcină la prețuri derizorii – cinci companii profitabile la numai 104 miliarde de lei. Mai mult, se pare că Bârcină a mai obținut prin intermediul firmei Yogaro SRL, în guvernarea PSD, sute de miliarde de lei. Firma interlopului Dan avea ca obiect de activitate servicii de curățenie în vagoanele CFR, a scris presa gorjeană.
Fii lui Greblă, afaceri cu irakieni afiliați Al Qaeda și diplomați sinecuriști la Paris
Cum sinecurile sunt specialitatea familiei, Greblă nu a ezitat să-i dea una și fiului său, Octavian Greblă. Recent, acesta a primit postul de viceconsul al României la Paris. Toni Greblă este un beneficiar al sistemului de sinecuri din România încă de la începuturile anilor ă90. Conform CV-ului său, în primii ani de domnie ai lui Ilici Iliescu, Greblă a primit o sinecură perfectă la Geneva, în Elveția, din poziția de Președintele al FSN Gorj. Acolo, în Elveția acesta a pozat în prim secretar al Misiunii României la Geneva, deși experiența sa nu-l recomanda ca diplomat. Nici pe fiul său nu-l recomandă prea multe, decât că ar fi făcut liceul în Elveția. Ziarul Gorj-Domino a scris că până să ajungă în diplomație, Octavian Greblă s-a ocupat împreună cu fratele său de afaceri cu energie. În timp ce Octavian a intrat în diplomație, lăsând în spate afacerile cu energie, fratele său Silviu nu a fost atât de norocos. A încercat și el în anii trecuți o afacere în București care, ajunsă în pragul eșecului, a fost vândută unor irakieni. Aceștia au fost expulzați pentru trafic de imigranți pe teritoriul României. Jurnaliștii de la RISE Project au scris anul trecut că în cafeneaua din București deținută de fiul lui Toni Greblă – Silviu Mihai Greblă – își desfășura liniștit activitatea irakianul Loay (Mohamad) Al Dulaimi, cel care ulterior a cumpărat afacerea păguboasă a fiului lui Greblă. Al Dulaimi este un personaj care împreună cu fratele său Jamal Asy făceau afaceri cu Aqeel Mohamed Dhuyab, unul dintre cei cinci irakieni suspectați de legături cu Al Qaeda, scrie sursa citată. În ciuda tuturor acestor combinații oneroase, pesedistul Toni Greblă a ajuns ieri să fie numit la Curtea Constituțională, instituție care reprezintă vârful carierei oricărui magistrat. Cu siguranță acum domnia legii va fi lăsată pe „mâini bune“ și mai ales „curate“!
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















