Șase dintre persoanele reținute în dosarul mitei de la firme de pompe funebre au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, printr-o decizie luată ieri de Tribunalul București, la propunerea procurorilor. Alți patru dintre cei reținuți luni seară au primit interdicție de a părăsi localitatea timp de 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București. Zece persoane, între care polițiști și un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), au fost reținute, luni seară, în acest dosar. Surse judiciare au declarat că măsura preventivă a fost dispusă date fiind "pericolul social" prezentat de persoanele vizate și numărul mare de acte materiale, în cazul unora dintre acestea fiind vorba despre 20 de situații în care au cerut bani de la firmele de pompe funebre, pentru a-i anunța despre decese în accidente. Persoanele vizate în dosarul mitei de la firme de pompe funebre luau de la reprezentanții acestora între 300 și 700 de lei pentru fiecare deces semnalat, au declarat anterior reprezentanții Parchetului Capitalei. Procurorul Corina Paraschivescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a mai precizat că au fost puse sub învinuire 26 de persoane, între care zece polițiști, un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), trei reprezentanți ai unor firme de pompe funebre, precum și personal medical. Învinuiții care au fost audiați în cursul zilei de luni și-au recunoscut faptele, a mai spus Paraschivescu. Zeci de percheziții au avut loc, luni dimineață, în Capitală, fiind vizate aproximativ 60 de persoane, printre care polițiști și angajați ai Serviciului de Ambulanță și SMURD, suspectați că luau bani de la doi patroni ai unor firme de pompe funebre, au declarat, anterior, surse din rândul anchetatorilor.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















