Celebra, de pe acum, scrisoare a lui Traian Basescu trimisa presedintelui Iliescu nu a ramas fara raspuns, presedintele condamnand ieri, printr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale, -tonul injurios folosit, calomniile proferate la adresa institutiilor statului de drept si la adresa sa de acesta-. -Un om politic responsabil, care se exprima intr-o democratie, nu foloseste un asemenea limbaj, nu lanseaza acuzatii nefondate sau nesustinute de nici o dovada si, mai ales, nu ridica intoleranta la nivel de principiu al relatiilor sale cu institutii fundamentale ale statului, cu alti lideri politici si cu alte partide-, se arata in comunicat. Ion Iliescu sustine ca Basescu -incearca sa transforme problemele pe care le are cu justitia intr-un scandal politic si intr-un pretext pentru rafuielile cu adversarii sai politici-, dar si ca acrediteaza ideea ca cercetarea penala a fost facuta nu de organele abilitate ale statului, ci de Comisia de la Cotroceni, care ar fi raspuns unei comenzi politice. -Este un fals grosolan, deoarece aceasta comisie da doar un aviz consultativ, dupa ce constata daca se justifica sau nu continuarea cercetarii penale a unor ministri in exercitiu sau a unor fosti ministri-, mentioneaza sursa citata. Potrivit comunicatului, -acuzele aduse sefului statului, si care se refera la o campanie electorala sustinuta din bani furati, depasesc limitele bunului-simt, intrand in domeniul penalului-. Constatand ca Basescu -a depasit limitele unei dispute aduse cu argumente, pe un ton civilizat-, seful statului asteapta scuze publice din partea presedintelui PD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















