Fostul presedinte al Tribunalului Bucuresti, Maria Huza, a revenit marti seara asupra solicitarii adresate Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a-i reanaliza cererea de pensionare. In decurs de o saptamana, aceasta a cerut pensionarea, apoi reanalizarea cererii deja aprobate, pentru a reveni la decizia de pensionare.
Maria Huza a fost suspendata din functiile de judecatoare si de membru al CSM, marti, in aceeasi zi in care ea a cerut plenului CSM sa nu mai reanalizeze solicitarea ei de iesire la pensie. Pe de alta parte, Huza ceruse luni CSM sa revina asupra aprobarii pe care i-a dat-o pentru iesirea la pensie, motivand, la momentul respectiv, ca vrea sa se apere in instanta in calitate de magistrat. Decizia plenului CSM privind suspendarea lui Huza a fost luata dupa ce fostul presedinte al Tribunalului Bucuresti a fost trimis in judecata de procurorii Departamentului National Anticoruptie (DNA) in dosarul privind modul de dobandire a unei locuinte. Huza este acuzata de fals in declaratii si instigare la acordarea de credite cu incalcarea legii. In conformitate cu prevederile legii, functia de membru al CSM ar urma sa fie preluata de urmatorul ales pe lista candidatilor la Consiliu, si anume Mihai Pop Cerceanu, de la Tribunalul Mehedinti. Solicitarea Mariei Huza va fi luata in discutie la prima sedinta a CSM.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















