Liberalul Adrian Cioroianu a prezentat, recent, o opinie contrara celei exprimate de PNL in scandalul generat de declaratiile facute de seful statului pe tema Holocaustului. -Presedintele Iliescu este victima generatiei din care face parte si victima consilierilor-, a spus Cioroianu, la o dezbatere organizata de Centrul pentru Jurnalism Independent. -Nu cred ca Iliescu este antisemit si nici nu are o lipsa de sensibilitate in problema evreilor. Iliescu face parte dintr-o generatie care nu stie sa vorbeasca despre acest lucru. Nu are datele si limbajul necesar. Aceste lucruri au fost agravate si de interese electorale-, a mai spus istoricul liberal. Pozitia oficiala a PNL, exprimata printr-un comunicat imediat dupa izbucnirea scandalului, consta intr-o succesiune de critici dure la adresa presedintelui. Liberalii spuneau, atunci, ca -afirmatiile lui Ion Iliescu reprezinta o incalcare a atributiilor constitutionale ale unui presedinte si o noua ingerinta in activitatea justitiei-.
Secretarul general al PNL, Mihai Voicu, a declarat, ieri, ca este posibil ca Adrian Cioroianu sa-si fi exprimat punctul de vedere respectiv -de pe pozitia unui istoric-.
La dezbaterea organizata de CJI a participat si scriitorul Andrei Oisteanu, care s-a dovedit mult mai exigent decat Cioroianu cu privire la declaratiile lui Iliescu. In opinia lui Oisteanu, declaratiile prezidentiale nu reprezinta o gafa, ci rezultatul unor calcule -pentru a-si intari propriul electorat si pentru a atrage multe procente de la Partidul Romania Mare-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















