Liberalii si politicile sociale

Ce sunt politicile sociale?

Cum abordeaza liberalii aceasta tema?

De ce a esuat actualul guvern in incercarea de a da un raspuns problemelor cu care se confrunta romanii?

Sunt respectate drepturile sociale in Romania?

La toate aceste intrebari va raspunde astazi senatorul liberal Paul Pacuraru, vicepresedinte al Partidului National Liberal.

De-a lungul timpului, si ma refer la perioada 1990-2003, in Romania s-a acreditat ideea ca liberalii nu numai ca sunt straini de politicile sociale, dar sunt chiar adversari declarati ai acestora.

Deseori, ideea era intretinuta chiar de catre unii dintre liberali, sa-i numim radicali, cu declaratii-soc de genul -nu ma intereseaza babuta care trece strada-, ceea ce a condus la ocolirea problemelor sociale chiar de catre liderii partidului.

Ani in sir, liberalii nu au avut raspunsuri cat de cat precise la complexitatea problemelor cu care se confrunta Romania in tranzitie. Politicile sociale pareau un fel de tabu, simpla aducere in discutie a subiectului fiind interpretata ca o sechela sau un reziduu postsocialist, o glisare catre social-democratie sau, in cel mai bun caz, expresia unui liberalism social.

Timpul a demonstrat insa cat de eronata este o astfel de pozitie. Niciodata nu s-ar fi ajuns aici daca, inainte de raspunsurile mai mult sau mai putin radicale, s-ar fi pus o intrebare cat se poate de simpla – ce sunt politicile sociale?

Nu exista un consens general intre autorii diverselor teorii privind politicile sociale, dar politicile sociale reprezinta, oriunde in lume, mijloacele prin care statul, prin reglementari, masuri, activitati, institutii, fonduri, intervine in redistribuirea veniturilor pentru asigurarea bunastarii si securitatii cetatenilor.

Se apreciaza ca pana la doua treimi din politicile guvernamentale sunt politici sociale. Prin excludere, din pachetul guvernamental, nu pot fi considerate politici sociale afacerile externe, apararea, internele, justitia si politicile economice, restul sunt politici sociale si nici un partid care doreste sa guverneze nu poate sa faca abstractie de ele.

Diferentele intre dreapta si stanga politica, intre liberali si social-democrati, nu constau, deci, in prezenta sau absenta politicilor sociale, ci in delimitarile privind aria de cuprindere a politicilor sociale. Chiar daca la prima vedere este paradoxal, liberalii sunt la originea conceptului de -welfare state-. Cele trei decenii de aur ale capitalismului (1945-1975) au adus cu sine o dezvoltare fara precedent a institutiilor, functiilor si serviciilor sociale. Criza anilor *80 a adus cu sine un nou model care penduleaza intre pragmatism si neoliberalism, identificand solutii optime pentru salvarea pe termen lung atat a dezvoltarii economice, cat si a securitatii sociale.

Noul model socio-economic de mare actualitate propus de liberali pe plan mondial are drept componente esentiale, in plan economic – dezetatizarea, flexibilizarea, debirocratizarea si descentralizarea administrativa, relansarea investitiilor prin reducerea fiscalitatii, eficientizarea managementului, asumarea noilor tehnologii, privatizarea unor companii, societati sau chiar a unor servicii publice, iar in plan social – acordarea diferentiata, si nu universalista a drepturilor sociale, testarea veniturilor inainte de a acorda asistenta si obligativitatea asumarii muncii ca responsabilitate individuala si coparticipare la efortul social.

Liberalii nu sunt deci impotriva politicilor sociale, ci vor apasa permanent, pe de o parte, pe componenta economica, pentru a gasi resursele de sustinere a programelor sociale si, pe de alta parte, pe reducerea supraincarcarii sociale a sistemului, prin reducerea politicilor excesiv redistributive, care risca sa transforme largi categorii sociale in categorii pasive si asistate.

Europa sociala, Europa liberala

Constructia Uniunii Europene este un obiectiv sustinut explicit de toate partidele parlamentare. Astazi, Uniunea Europeana este o constructie total diferita fata de proiectele initiale ale anilor *50-*60. Daca in perioada de inceput, aspectele sociale au fost mentionate doar in plan secund, dupa 1985 preocuparea pentru dimensiunea sociala s-a intensificat, culminand cu elaborarea Cartei Sociale, semnata in decembrie 1989.

Dupa semnarea Cartei Sociale, domeniul social este acum inclus in tratatele de baza ale Uniunii Europene, respectiv Maastricht (1992), Amsterdam (1997) si Nisa (2000).

Finalul acestor tratate este definirea modelului social al Europei unite, model bazat pe coeziune economica si sociala. Fiecare tara membra sau tara candidata la aderare trebuie sa sustina, prin politicile sale, armonizarea modelelor nationale si adoptarea unor standarde sociale unitare.

In calitatea sa de tara candidata, Romania a incheiat provizoriu negocierile pe Capitolul 13 – Politici Sociale si Ocuparea Fortei de Munca.

Pentru Romania, Capitolul 13 are sase domenii distincte: ocuparea fortei de munca, legislatia muncii si conditiile de munca, protectia sociala, dialogul social, egalitatea de sanse intre barbati si femei, lupta impotriva rasismului si xenofobiei. Fiecare domeniu este analizat in doua planuri: primul, legislativ, al adoptarii acquisului comunitar, si al doilea, al capacitatii administrative de implementare.

In mod ferm, Partidul National Liberal sustine dimensiunea sociala a procesului de integrare. Eforturile noastre sunt indreptate, pe de o parte, catre sustinerea in parlament a reglementarilor aferente fiecarui domeniu, iar pe de alta parte, pentru aplicarea si respectarea drepturilor sociale stabilite prin lege.

Din pacate, aici intervine marea ruptura, adevarata schizofrenie politica in Romania. Aplicarea legilor este marea suferinta a Romaniei. Factorii sunt multipli:

In primul rand, instabilitatea legislativa. Una si aceeasi lege suporta zeci de modificari pe parcursul unei singure legislaturi. Cu titlu de exemplu, Legea 19/2000, legea pensiilor, a suportat intre 2001 si 2003 nu mai putin de sapte ordonante de urgenta, care au modificat-o pe fond. Astazi, nimeni nu mai stie cum se citeste legea!

In al doilea rand, deficitul institutional. Romania are un grad ridicat de inapoiere institutionala, concretizat in ineficacitatea institutionala, denaturarea actiunii institutionale, confiscarea institutiilor de catre grupuri de interese speciale si de manipularea institutiilor. De toate aceste lucruri este inevitabil responsabil factorul politic. Guvernarea PSD aduce grave prejudicii functionarii institutionale corecte in Romania.

In al treilea rand, factorul electoral. Simpla apropiere de anul electoral modifica din temelii politicile sociale pentru castigarea bunavointei populatiei. La Consiliul National al PSD, din 9 iulie a.c., premierul Adrian Nastase a anuntat ca agenda sociala (a se citi -electorala-) a anului 2004 va include: dublarea pensiilor pentru agricultori si incheierea procesului de recorelare a pensiilor pentru pensionarii din sistemul public, introducerea tichetelor de caldura pentru iarna 2003-2004, acordarea a doua milioane lei/ha pentru proprietarii a mai putin de cinci ha, majorarea si diversificarea sprijinului financiar acordat copiilor, introducerea sprijinului pentru familiile monoparentale. Nimeni nu a apreciat insa care este suportul financiar al acestor masuri, estimate la 70-80.000 miliarde de lei, cu atat mai mult cu cat contributiile de asigurari sociale se reduc in 2004 cu 3%.

Coerenta politicilor sociale interne este pur si simplu pulverizata din simpla dorinta nemasurata a guvernantilor de mentinere la putere. In loc sa scada, costurile sociale ale tranzitiei cresc, rezultatul fiind ca Romania ajunge, prin blocarea reformei si vesnica intoarcere inapoi, pe ultimul loc intre tarile candidate la Uniunea Europeana.

Astazi este mai evident ca oricand ca intre -Romania sociala-, draga domnului prim-ministru, si -Romania reala- este o prapastie pe fundul careia se vad cei 60-70% dintre romanii saraci, foarte saraci si disperati.

Paradoxul drepturilor in Romania – cu cat mai multe, cu atat mai prost!

Ultimii 12-13 ani au insemnat pentru majoritatea cetatenilor Romaniei un castig indiscutabil in materie de drepturi si libertati. Cu toate acestea, extrem de multi romani regreta vremurile in care nu aveau nici libertati, nici drepturi, dar aveau un anumit sentiment de siguranta sociala, dat de obligativitatea locului de munca, de primirea unei locuinte, de asistenta sanitara gratuita, de certitudinea unui salariu si a unei pensii care, cum-necum, iti permitea sa te descurci de la o luna la alta.

Nostalgia are o singura explicatie – in termeni de calitate a vietii, traiul romanilor s-a deteriorat grav. Saracia extrema si saracia – existente si in trecut, dar periferice – au devenit astazi fenomene endemice. Peste 65% dintre romani nu pot sa-si asigure astazi veniturile necesare unui trai la limita de jos a decentei. Esecul reformei economice si falimentul politicilor sociale, gestionate aproape fara intrerupere de reprezentanti ai social-democratiei, sunt dovedite pana si de statistica oficiala.

Dupa 13 ani de tranzitie, romanii au inceput sa inteleaga ca declaratiile, programele si bunele intentii nu servesc la nimic. Ba, mai rau, cu cat sunt mai multe, cu atat ei o duc mai prost. In baza cap. 4.3 din Programul de guvernare, PSD s-a angajat la indexarea trimestriala a pensiilor, pentru a tine pasul cu inflatia, si la elaborarea unui program de recorelare a pensiilor, program aprobat prin HG 1315/2001, menit sa elimine discrepantele existente intre pensiile aflate in plata. Rezultatul – dupa doi ani si jumatate de aplicare, pensionarii nu mai vor sa auda nici de indexare, nici de recorelare, ci doresc aplicarea Legii 19/2000 in varianta sa initiala, adica pensiile sa fie recalculate.

Scuza universala a guvernelor in ceea ce priveste esecul pachetului social a fost lipsa resurselor financiare. Caderea economiei ca o consecinta a restructurarii, reorganizarii sau lichidarii impuse de tranzitie s-a transferat imediat in costuri si probleme sociale.

Aici vine insa al doilea paradox pe care l-au invatat romanii, dupa aproape trei ani de guvernare a PSD. Chiar daca suntem intr-o situatie de crestere economica, nivelul de trai se degradeaza continuu. Ritmurile cresterii economice – 1,8% in 2000, 5,7% in 2001, 4,9% in 2002 si 5,2% prognozat pentru 2003 -, daca sunt reale, ar fi permis oricarui guvern sa imbunatateasca cu procente semnificative nivelul de trai atat de scazut al romanilor. Cu toate acestea, orice pensionar poate demonstra, cu creionul si hartia in mana, pe baza propriilor calcule, ca pensia anului 2000 ii ajungea pentru intretinere, pentru alimente, medicamente si chiar mici economii, in timp ce astazi este absolut imposibil.

Singura explicatie a acestei situatii este ca rezultatele cresterii economice nu se regasesc in buget, ci in buzunarele clientelei politice a PSD.

Miracolul statisticii romanesti – locurile de munca se imputineaza, somajul scade

Primul obiectiv al Capitolului 13 de negociere cu Uniunea Europeana il reprezinta ocuparea fortei de munca. In plan legislativ au fost aprobate Legea 145/1998 privind ANOFM, Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, HG 174/2002 privind normele de aprobare a Legii 76/2002. In conformitate cu directivele si recomandarile privind ocuparea, rezultate in urma Consiliului European de la Essen si a Pactului European de Ocupare a Fortei de Munca de la Koln, tarile membre si tarile candidate au obligatia intocmirii anuale a unor Planuri Nationale de Actiune in domeniul Ocuparii.

Conform Planurilor Nationale de Ocupare, intre 2001 si 2003 s-a realizat angajarea a mai mult de un milion de persoane (470.644 de persoane in 2001, 250.000 de persoane in 2002, 207.800 de persoane prevazute pentru 2003).

Cu siguranta ca, daca acest milion de locuri de munca ar fi fost real, situatia ocuparii, a contributiilor de asigurari sociale, a somajului, a pensiilor ar fi fost mult imbunatatita. O analiza atenta arata insa ca 73% dintre aceste presupuse angajari sunt actiuni de mediere ale Agentiilor Judetene de Ocupare, ca peste 10% sunt locuri rezultate ca urmare a Burselor locurilor de munca si doar 17% sunt legate, mai mult sau mai putin, de infiintarea a noi locuri de munca (creditarea IMM, stimularea angajarii absolventilor de invatamant superior, organizarea de cursuri de calificare sau autorizarea de persoane fizice pentru activitati la domiciliu).

Presa a comentat indelung Festivalul burselor locurilor de munca pentru diverse categorii sociale, la care erau invitati zeci de mii de solicitanti pentru un numar ridicol de mic de locuri de munca. Categoriile sociale vizate de -burse- au fost rand pe rand tinerii, studentii, femeile, persoanele cu handicap, rromii. Finalmente, toate aceste actiuni nu au fost decat simpla propaganda a ministerului de resort si a Guvernului PSD.

Misterul cel mai mare il reprezinta insa disparitia fara urma a somerilor! In conditiile in care societatile se restructureaza, investitiile sunt ca si absente, iar firmele internationale reduc personalul, in conditiile, deci, in care disponibilizarile colective cresc in fiecare trimestru, somajul oficial a scazut pana la nivelul record de 7,4%, respectiv 693.068 de someri la sfarsitul lunii mai.

Pana in anul 2000, somajul scadea doar daca se inregistra o crestere a numarului locurilor de munca. Dupa 2000 insa, o data cu trecerea Institutului National de Statistica in subordinea Ministerului Dezvoltarii si Prognozei, desi numarul salariatilor cu carte de munca scade, somajul scade si el.

Optiunea Partidului National Liberal in aceasta problema este cea de stimulare a investitiilor prin reducerea fiscalitatii, inclusiv a fiscalitatii locului de munca. Consideram ca reducerea costurilor directe si indirecte ale fortei de munca corelata cu un program de relansare economica si de atragere a investitiilor straine sunt singurele directii de actiune al caror efect este cresterea reala a ratei de ocupare si reducerea somajului.

Cei patru erau trei, guvernantii si doar ei!

Piatra de temelie a modelului social european o reprezinta dialogul social. Patronatele si sindicatele sunt cele mai importante structuri institutionale menite sa negocieze si sa ajunga la opinii comune in domenii prioritare privind politica economica, strategia de firma, educatia si formarea personalului, reglementarea relatiilor de munca si organizarea pietei muncii etc. Acestor doi piloni ai economiei de piata li se alatura guvernul, ca autoritate de legiferare si arbitraj, si societatea civila, reprezentata de fundatii, ONG-uri etc.

In Romania s-au facut pasi importanti in sensul institutionalizarii dialogului social: Legea 1230/1996 privind contractele colective de munca, Legea 109/1997 privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social, Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, Legea 356/2001, Legea patronatelor, Legea 54/2003, care inlocuieste vechea lege a sindicatelor, HG 314/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea Comitetelor Consultative de Dialog Social in ministere si prefecturi.

Daca in plan legislativ lucrurile sunt pe drumul cel bun, in planul capacitatii de administrare tendinta hegemonica a -partidului-stat- a facut ca totul sa devina o fictiune. Dialogul social in Romania se reduce la vocea guvernului si nimic altceva.

In conditiile in care sindicatele sunt atrase permanent in jocul politic prin acordarea de mandate, ministeriale sau parlamentare, precum si in conditiile in care patronatele sunt deliberat faramitate si fragmentate, fara capacitate reala de a-si impune punctele de vedere, dialogul social in Romania, desi invocat cu sfintenie, este un simplu monolog sau o vorba goala. Cel mai edificator exemplu este, evident, Codul muncii (Legea 53/2003), act normativ in care formalismul consultarilor si-a dovedit limitele inca din prima luna de aplicare.

Senator Paul Pacuraru

Vicepresedinte al Partidului National Liberal

Pagina realizata de PNL