Mai multe sute de familii care au inceput constructia de locuinte, prin intermediul ANL, in cartierul -Henry Coanda- din zona Voluntari, sunt amenintate a pierde investitia si a fi date afara de pe terenul dobandit de drept. Aceasta deoarece cele 33 de hectare ale terenului au fost revendicate de un fost proprietar, care a primit prin hotarare judecatoreasca, la un an dupa inceperea lucrarilor, 26,5 ha din suprafata. Avocatul Diana Gavra, cea care ii reprezinta pe pagubiti, sustine ca in umbra acestei retrocedari se ascunde o mare afacere politica, gestionata prin intermediul instantelor de judecata, care nu ar avea dreptul sa restituie un teren ce a intrat in circuitul civil.
Avocata este convinsa ca fostul proprietar de teren, Ion Radu Fotino, nu ar fi reusit nimic fara ajutorul mandatarului sau, membru PNL: -In acest caz, Fotino este reprezentat de Andra Luminita Rasnoveanu, care si-a exprimat clar intentia de a vinde terenul oamenilor, constransi fiind de faptul ca si-au inceput deja constructia-.
Recursul facut de actualii detinatori de lot se va judeca saptamana viitoare la Tribunalul Bucuresti. Daca fostului proprietar i se va da din nou castig de cauza, oamenii ameninta ca vor lua cu asalt salile de judecata romanesti si pe cele europene.
Totul a pornit in 2001, cand Ion Radu Fotino a solicitat restituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafete de 33 ha, detinuta de antecesorii sai in zona Voluntari. Doi ani mai tarziu, comisia judeteana Ilfov i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 26,5 ha, insa comisia locala Voluntari a refuzat sa-l puna in posesie si, in 2004, prin Agentia Nationala pentru Locuinte s-a inceput constructia celor 590 de case. In urma unui raport de expertiza extrajudiciara, care arata ca fosta proprietate se identifica exact cu terenul ANL, judecatoria Buftea dispune, in octombrie 2005, reconstituirea dreptului de proprietate asupra celor 26,5 hectare, obligand comisia locala sa elibereze terenul.
Instanta incalca legea
-In primul rand, instanta de judecata a facut niste greseli procedurale impardonabile, a omologat un raport de expertiza judiciara intocmit de un expert care nu are calitatea de expert judiciar, ceea ce incalca Legea 247/2005. Datele prezentate acolo oricum sunt eronate, rapoartele de specialitate releva faptul ca terenul revendicat se afla, de fapt, in alta parte. O alta greseala judiciara este ca nu s-au consultat cartile funciare ale comunei, care zic clar ca terenul e in folosinta ANL-ului, constructiile sunt intabulate, inclusiv interdictiile de instrainare si grevare. Indiferent daca mosia era sau nu acolo, nu pot fi restituite terenurile care au intrat deja in circuitul civil, noi am dovedit ca nici nu a fost acolo, ci mai departe-, a declarat avocata a 30 de familii afectate.
Afacere de milioane de euro
Avocata celor 30 de familii sustine ca -totul este o afacere la cheie-, fostul proprietar revendicand fix acel teren pentru ca era gata parcelat, usor de obtinut prin influenta mandatarului sau, membru PNL, dar si pentru faptul ca metrul patrat de teren in zona costa 100 de euro. -El a marturisit ca nu-i trebuie terenul, il va vinde oamenilor care au inceput sa-si ridice casa acolo. Sau, de ce nu, chiar statului, prin ANL, director fiind tot un membru PNL, Gheorghe Popescu.
In plus, Diana Gavra recunoaste ca pana sa intre in scena Andra Luminita Rasnoveanu, mandatara lui Fotino, nu se intamplase nimic. -Nu am dovezi sa spun ca instanta este corupta, dar sunt prea multe greseli de procedura care ne fac sa ne gandim, nu avem judecatori chiar atat de nepregatiti-.
590 de oameni vor lua cu asalt salile de judecata
Proprietarii au facut un memoriu catre Ministerul Justitiei, in urma caruia Monica Macovei a promis ca va sesiza CSM in acest caz. -Daca li se va da castig de cauza, vor fi procese de nu vom avea loc in salile de judecata-, ameninta Diana Gavra. Niciuna din cele 590 de familii care si-a inceput constructia caselor nu a fost instiintata in prealabil, de catre comisia locala Voluntari, de faptul ca terenul ar fi revendicat de un fost proprietar.
-Pana acum, am investit 36.000 de euro in constructie, plus contractarea unui credit ipotecar la care platesc lunar rate. Terenul mi-a fost pus la dispozitie de stat cu titlu gratuit, acum statul, dupa ce m-a agatat cu aceasta constructie, m-ar pune sa platesc?-, se intreaba un proprietar. -Daca Fotino ar castiga procesul, probabil ca as cumpara terenul de la el, dar as plati numai in urma unui proces cu statul roman, altfel, nu mai am de unde-, adauga acesta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















