In perioada 10-16 august 2003, la Predeal, Junior Achievement Romania si Foundation for Teaching Economics (FTE) organizeaza seminarul de educatie economica Economie Pentru Lideri (EPL). La seminar participa reprezentanti ai FTE din Statele Unite, Junior Achievement Romania, Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului si 50 de cadre didactice din 45 de licee din 25 de orase ale tarii.
Programul EPL se adreseaza profesorilor de economie din licee, oferindu-le acestora oportunitatea de a se specializa si de a primi informatie economica actualizata. Obiectivul principal al acestui seminar este acela de a le prezenta profesorilor romani noi metode didactice si practice de predare a obiectului de studiu -Economie- la orele de curs, realizand planuri de lectii pentru o predare eficienta. Evenimentul este organizat de JAR si FTE cu sprijinul financiar al companiilor General Electric si Citigroup.
Aplicatiile practice, sustinute de profesori americani
Programul include cursuri de pregatire intensive, destinate cadrelor didactice, concentrate pe concepte si mecanisme economice, pentru aplicarea lui in cadrul liceelor la nivel national. Pe durata unei saptamani, programul promoveaza dezvoltarea profesionala a profesorilor de Economie.
Aplicatiile practice le vor oferi participantilor oportunitatea de a comunica direct cu profesori universitari americani si cu profesori indrumatori care cerceteaza fenomenele economice. Seminarul este o modalitate prin care cadrele didactice pot invata cum sa le predea elevilor Economia cu ajutorul jocurilor si simularilor atractive.
Participantii vor aprofunda principiile economiei de piata, vor realiza planuri de lectii si materiale pe care le vor putea utiliza in clasa. Nu in ultimul rand, cadrele didactice au oportunitatea de a-si dezvolta abilitatile si increderea de a deveni foarte buni profesori, apreciati in egala masura de colegii si elevii lor.
Programele FTE joaca un rol important in sustinerea democratiei si a reformelor economiei de piata in Europa Centrala si de Est. Profesorii participanti la seminarii au, de asemenea, un rol important pentru ca, prin natura profesiei lor, ei influenteaza modul de gandire si actiune al multor elevi.
Inca din 1990, Foundation for Teaching Economics, a introdus programu EPL in tarile Europei Centrale si de Est. Programul este acum extins in tari precum Bulgaria, Republica Ceha, Romania, Ungaria si Solvacia. FTE a pregatit profesori din aceste tari in SUA cu scopul de a avea profesori specializati care sa-si asume rolul de mentori in tarile din care provin. Organizatia JA Romania, coordoneaza si administreaza programul in Romania.
Elevii concep proiecte de afaceri
In aceeasi locatie si perioada este organizata si prima editie a scolii de vara -Student Company & Project Business-.
Prin aceste cursuri, organizatorii propun elevilor o intelegere mai buna a mecanismelor economiei de piata, dezvoltarea creativitatii, dezvoltarea abilitatilor personale si interpersonale (comunicare, lucru in echipa, luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, redactarea si sustinerea unei prezentari) si nu in ultimul rand posibilitatea de petrecere a timpului liber intr-un mediu placut si sanatos.
Programul zilnic este structurat pe doua sectiuni -Student Company- si -Project Business- si va cuprinde sesiuni, studii de caz, aplicatii, simulari manageriale asistate de calculator, concursuri si intalniri cu reprezentanti ai comunitatiii de afaceri, toate intr-un cadru montan si o atmosfera de vacanta creativa. Evenimentul este organizat de JAR cu sprijinul logistic al companiilor Hewlett-Packard si Connex.
La cursurile Scolii de Vara, cei 60 de tineri din toata tara cu varste cuprinse intre 14 si 19 ani beneficiaza de un program de pregatire profesionala si recreere. Astfel, ei au sansa de a se cunoaste, de a-si impartasi experientele acumulate, de a lucra si de a se distra impreuna.
Companii administrate in joaca
Pe toata perioada, elevii vor realiza si administra o Companie Elev; vor concura in jocuri si competitii: -O prezentare de succes-, -Concurs de management pe calculator-, -Gaseste Comoara-, -Jocul democratiei-; vor participa la activitati sportive si de petrecere a timpului liber. Sesiunile ii vor ajuta sa se acomodeze cu etapele de realizare a unei companii de la ideea de afacere si pana la lichidarea ei.
Notiunile teoretice vor fi insotite de studii de caz si aplicatii practice, astfel incat in timpul activitatilor desfasurate dupa-amiaza in atelierele de lucru sau pe teren sa le poata aplica in propria lor companie.
-Student Company- este un program international de educatie economica si antreprenoriala -learning by doing- destinat tinerilor din liceu si din primii ani de facultate. Programul contine module teoretice si un pilot de societate comerciala, modalitate prin care tinerii invata ce inseamna o societate comerciala, cum aduci pe piata un produs sau un serviciu, cum poti sa fii competitiv si cum poti deveni intreprinzator in economia de piata.
Programul -Student Company- este implementat in Romania de Junior Achievement Romania, in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, din anul 2001, perioada in care peste 2.500 de elevi au realizat 175 de companii. Tinerii implicati in program sunt invitati anual sa participe la concursuri nationale si internationale.
La ultima editie a concursului national -Student Company 2003- au participat 121 de companii realizate de elevii din licee din toata tara: 65 de companii la sectiunea Cel mai bun Produs/Cel mai bun Serviciu si 56 de companii la sectiunea Cel mai Bun Plan de Afaceri.
Cele mai bune planuri de afaceri si cele mai ingenioase produse au fost premiate cu participari la conferinte si scoli de vara nationale si internationale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















