
Președintele Consiliului Județean Mureș, Lokodi Edita Emoke, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că va cere în custodie de la Ministerul Mediului două „peșteri de mulaj“, rare în Europa și în lume, și va iniția întocmirea unor proiecte de amenajare a acestora din bani europeni.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Lokodi Edita Emoke, a afirmat că se va preocupa de preluarea în custodie și întocmirea unor proiecte de amenajare a două „peșteri de mulaj“, rare în Europa și în lume, din bani europeni, după ce Viorel Lascu, președintele Salvaspeo România, a spus, în aceeași conferință de presă, că peșterile sunt bunuri ale statului român, administrate de Ministerul Mediului, care le poate transmite în custodie consiliilor locale, consiliilor județene sau unor entități private.
Potrivit lui Lascu, investiția pentru amenajarea unei peșteri se amortizează între 12 și 30 de luni, banii europeni putând fi ceruți și de entitățile care le preiau în custodie.
„Mureșul are 200 de peșteri unice în Europa, peșterile de mulaj. În ce privește finanțarea – în momentul de față, peșterile, salinele, canioanele intră în același buget de finanțare. Au fost 32 de milioane de euro prin Programul Operațional Regional (POR), din care 9-10 milioane s-au cheltuit cu Salina Turda și restul așteptăm să câștige alții“, a spus Lascu.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Lokodi Edita Emoke, a declarat apoi că nu știa că peșterile pot fi preluate în custodie, anunțând totodată că va face acest demers pentru două „peșteri de mulaj“ din județ, pentru a accesa bani europeni și a le amenaja în scop turistic.
„Azi (vineri – n.r.) punem baza pentru două proiecte viitoare. Cel mai rapid, aceste demersuri vor avea o finalizare în trei-patru ani. Un an durează luarea în custodie, apoi trebuie proiecte, licitații“, a spus Lokodi, arătând că, în acest context, proiectele respective vor fi depuse pe următorul exercițiu bugetar al UE, care se deschide în 2014. În septembrie anul trecut, președintele Asociației Salvatorilor Speciali și Montani Mureș, Kovacs Robert, declara că se intenționează deschiderea în scop turistic a două „peșteri de mulaj“ din Defileul Toplița-Deda, rare în lume, formate în perioada Pliocenului, adică în urmă cu peste cinci milioane de ani.
„Sunt peșteri care s-au format în rocă vulcanică, lava s-a scurs pe pădurea respectivă, trunchiurile copacilor au fost prinse în lavă și după un timp apa le-a scos din rocă“, spunea Kovacs.
El adăuga că astfel de peșteri mai există în Japonia, în Insulele Hawaii, iar până în 2010, când au fost descoperite și în Slovacia și Ungaria, s-a crezut că România este unica țară din Europa unde există astfel de peșteri.
„În Valea Mureșului se află mai multe peșteri de mulaj unice în România și am vrea să deschidem două peșteri, lucru benefic pentru turismul de pe Valea Mureșului. Acestea sunt situate între Deda, Bistra și Stânceni și sunt peșteri protejate de Federația Română de Speologie“, spunea Kovacs, care preciza că turiștii ar putea vizita „peșterile de mulaj“ în cadrul unor programe turistice de două-trei zile, care să includă și plimbări pe munte și rafting pe râul Mureș.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















