Directorul adjunct al Directiei de Finante Publice Iasi, Ioan Grigoriu, este acuzat de Corpul de Control al Prefecturii ca a protejat o firma ieseana din industria alcoolului, permitandu-i sa prejudicieze statul cu suma de 15,3 miliarde de lei vechi, transmite corespondentul Mediafax.
-Firma European Wines, din comuna Podu Iloaiei, a fost instiintata, in luna aprilie 2005, de DGFPJ, ca urma sa faca obiectul unui control. In luna mai, firma solicita Finantelor o amanare a controlului cu 30 de zile, intrucat conducerea firmei s-ar fi aflat in strainatate. In ciuda faptului ca solicitarea era intocmita parca in bataie de joc, semnata ilizibil si trimisa de pe un fax apartinand unei alte firme, directorul adjunct Ioan Grigoriu a aprobat-o cu larghete. In ragazul de 30 de zile acordat de Grigoriu, firma a fost vanduta unui cetatean din Republica Moldova, care nu poate fi gasit-, a declarat, ieri, Valerian Salavastru, seful Corpului de Control al Prefecturii Iasi. Potrivit acestuia, ulterior s-a descoperit ca firma a produs statului un prejudiciu de 15,3 miliarde de lei, prin evaziune fiscala.
Seful Corpului de Control al Prefecturii Iasi sustine ca, in cei opt ani de functionare, firma European Wines nu ar fi fost controlata niciodata de subordonatii lui Grigoriu si a precizat ca a inaintat Departamentului National Anticoruptie rezultatele controlului, pentru cercetari ulterioare.
Pe de alta parte, directorul adjunct al Directiei de Finante Publice Iasi, Ioan Grigoriu, sustine ca nu a incalcat nicio lege. Conform bilantului firmei, prezentat pe site-ul Ministerului Finantelor, firma European Wines a inregistrat, in anul 2004, o cifra de afaceri de 18,7 miliarde de lei vechi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















