Home Sport Revenire amânată pentru Venus Williams

Revenire amânată pentru Venus Williams

DISTRIBUIŢI

Una dintre sportivele care au dominat tenisul mondial în istoria recentă, Venus Williams, are mai mult de patru luni de când a jucat ultimul său meci oficial, în turul doi al US Open, când a fost nevoită să abandoneze. Fosta lideră a clasamentului mondial a fost diagnosticată cu maladia Sjogren, care a împiedicat-o să concureze în competițiile oficiale, astfel că a ieșit deja din primele 100 de locuri ale ierarhiei WTA. Cu toate că medicii și-au dat acordul pentru revenirea sa, Venus Williams a hotărât să nu ia startul nici la Australian Open, primul turneu de Mare ?ê?£lem al anului, deoarece simte că nu este, încă, la capacitate maximă, astfel că mai are nevoie de pregătire. „Sunt dezolată, dar nu voi participa la Openul Australiei 2012. După mai multe luni de tratament și antrenamente am făcut progrese foarte mari pentru a reveni la o formă cât mai bună. Sunt aproape să-mi reiau competiția în circuitul WTA. ?ê?£i intenționez să revin pe teren în februarie”, a declarat jucătoarea în vârstă de 31 de ani. Sindromul  Sjogren i-a provocat tenismenei lipsă de energie, oboseală și dureri ale articulațiilor, astfel că această perioadă îndelungată de absență din competiții nu putea fi evitată.
Până acum, Venus Williams a câștigat aproape 28 de milioane de dolari din turnee și se poate mândri cu cinci titluri cucerite la Wimbledon, două la US Open, câte unul la Australian Open și French Open și o medalie de aur la simplu în cadrul Jocurilor Olimpice.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.