Sanse
Fostul consilier de stat la Cotroceni, Elena Udrea, este binevenita in Partidul Democrat, conform declaratiilor presedintelui PD, Emil Boc. Dupa ce si-a anuntat intentia de a reveni pe scena politica, in conditiile in care a demisionat din PNL, Elena Udrea are toate sansele sa fie primita in randurile democratilor. Potrivit statutului Aliantei PNL-PD, nici unul dintre cele doua partide nu poate primi in randurile sale demisionari din cealalta formatiune, insa acest lucru se aplica numai pentru persoanele care au avut functii de conducere. Cum Elena Udrea a fost simplu membru liberal, nu exista nici un impediment ca fostul consilier al lui Traian Basescu sa se inscrie in PD.
Impartire
Vicepresedintele PD, Cezar Preda, s-a aratat nemultumit de actiunile partenerilor din coalitie si a sugerat ca raportul de forte din cadrul Aliantei sa fie rediscutat. Liderul democratilor a explicat ca, la formarea coalitiei PNL-PD, raportul de forte era in favoarea liberalilor, insa acum balanta s-a inclinat spre partea democrata, fapt ce ar trebui sa provoace rediscutarea numarului de reprezentanti PD si PNL in coalitia de guvernare. Cat despre UDMR si PC, Cezar Preda ii acuza pe liderii celor doua formatiuni ca afecteaza integritatea Romaniei in Uniunea Europeana, prin actiunile lor din ultima perioada.
Sprijin
La intrunirea Consiliului Judetean al PSD Bistrita-Nasaud, vicepresedintele partidului, Ioan Rus, si senatorul Vasile Dancu au declarat la unison ca il sprijina pe Adrian Nastase conditionat, pana cand justitia va lua o decizie clara impotriva lui. Situatia PSD nu este tocmai roz, iar totul se datoreaza suspiciunilor privind unii lideri, a declarat Ioan Rus, conform Mediafax. Vicepresedintele PSD a apreciat faptul ca Adrian Nastase s-a autosuspendat din functia de conducere din partid pentru a incerca sa delimiteze problemele personale de cele ale PSD.
Consolidari
Filiala Neamt a Partidul Democrat va primi in randurile sale noi politicieni de la PRM, aceste inregimentari nefiind in contradictie cu dictonul -PD vesnic tanar si curat-, a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, deputatul PD Marius Rogin. Deputatul PD a afirmat ca, o data cu trecerea la democrati a lui Dumitru Puzdrea, deputat PRM de Neamt, s-au -inregimentat- si doi colegi de partid ai acestuia, respectiv consilierul local de Roman Dimitriu Traian si consilierul orasenesc de Targu Neamt Vasile Apopei. Referitor la acceptarea celor trei in randurile democratilor, in pofida faptului ca provin de la PRM, Rogin a spus ca organizatia Neamt a PD -are raspunsuri simple-. El a explicat ca, pe de o parte, membrii PRM sunt prin convingere nationalisti si ca, pe de alta parte, foarte multa lume a observat ca -mesajul presedintelui tarii contine si acest profil, vezi raspunsul dat reprezentantului Federatiei Ruse-. De asemenea, Rogin a spus ca organizatia Neamt a PD a primit -semnale- de la mai multi primari PSD din judet, care vor sa treaca la democrati, si ca fiecare solicitare va fi analizata inainte de a fi aprobata.
Imixtiune
Purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Eugen Nicolaescu, a calificat invitarea procurorului-sef al DNA la parlament drept -o grava imixtiune a politicului in justitie-. -Prezenta oricarui ministru la parlament este obligatorie, insa chemarea procurorului-sef al DNA la parlament reprezinta o grava imixtiune a politicului in justitie. Este posibil ca domnul Dorneanu sa-si fi manipulat colegii din Comisia de abuzuri, care sa nu-si fi dat seama ce inseamna aceasta chemare a procurorului-sef al DNA la parlament-, a sustinut Nicolaescu. Potrivit acestuia, prin chemarea lui Daniel Morar in fata Comisiei de abuzuri, s-a incalcat principiul separatiei puterilor in stat.
Semi-esec
Reprezentantii Uniunii Civice Maghiare au reusit sa adune, in aproape trei luni, doar 11.350 de semnaturi, mai putin de jumatate din numarul semnaturilor necesare pentru inregistrarea noului partid maghiar, Partidul Civic Maghiar. UCM a inceput strangerea de semnaturi la mijlocul lunii noiembrie 2005, pentru infiintarea Partidului Civic Maghiar. Pentru ca UCM sa devina partid politic, are nevoie de cate 700 de semnaturi din 18 judete si din Bucuresti, numarul total de semnaturi necesare fiind de 25.000.
Organizatiile locale din judetul Covasna si-au propus sa adune cel putin 6.000 de semnaturi, cele din Harghita 5.000, iar cele din Mures 4.000.
Conform lui Gazda Zoltan, presedintele UCM Sfantu Gheorghe, organizatiile din Covasna sunt aproape de finalizarea actiunii, strangand in zona Sfantu Gheorghe 2.600 de semnaturi, in zona Targu Secuiesc circa 1.000, iar in zona orasului Covasna peste 500.
Presedinte
Noul presedinte al organizatiei judetene a PD Satu Mare este economistul Dorin Puie, care a fost ales sambata, in functie, in cadrul conferintei judetene a filialei. Din cei 315 delegati cu drept de vot au fost prezenti 305. Dintre acestia, 154 au votat pentru noul presedinte, cu 11 mai mult decat cei care l-au preferat pe principalul contracandidat, Mihai Rusu. Un al treilea candidat la presedentia democratilor satmareni a fost Valentin Muresan, care a primit doar 7 voturi. La lucrarile conferintei au asistat din partea conducerii centrale a PD, deputatii Ioan Oltean, Mircea Man si Cezar Preda.
PD Satu Mare a fost condus in ultima vreme, in regim de interimat, de Ioan Oltean.
Separatie
PSD a votat impotriva ordonantei privind DNA deoarece aceasta nu respecta principiul separatiei puterilor in stat, a declarat, sambata, presedintele partidului, Mircea Geoana, intr-o conferinta de presa sustinuta la Iasi.
-Am fost constant impotriva legii DNA, nu pentru ca protejam pe cineva. In ceea ce ne priveste, procurorii pot sa ancheteze absolut pe oricine. Ne preocupa in schimb interferenta politicului in actul de justitie. Numirea procurorului-sef al DNA ar trebui sa fie facuta de Consiliul Superior al Magistraturii, si nu de catre ministrul de justitie-, a apreciat Geoana.
In opinia liderului PSD, in actuala forma, DNA -ramane o arma nucleara care risca sa scape de sub control-, intrucat intotdeauna va exista, din partea guvernantilor actuali sau viitori, -tentatia folosirii DNA pentru a-i tinti pe adversarii politici-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















