Home Actualitate Ceaușescu, îngropat în uitare

Ceaușescu, îngropat în uitare

DISTRIBUIŢI

Dacă ar mai fi trăit Marele Conducător ar fi împlinit, ieri, vârsta de 91 de ani. Cu siguranță chiar dacă ar fi mers și în baston, tot s-ar fi aflat pe Stadionul 23 August pentru a ține un discurs despre "neam și țară" în fața muncitorilor scoși din fabrici și uzine și a elevilor "învoiți" pentru o zi de la școală pentru a flutura drapelul României și a striga "Trăiască Nicolae Ceaușescu. Trăiască Partidul Comunist Român(PCR)". Mai mult decât atât, stadionul ar fi răsunat pe cântecele omagiale. Din fericire pentru noi, cântecele n-au mai răsunat ieri nici măcar la presupusul mormânt al Ceaușeștilor din cimitirul Ghencea. Din sutele de nostalgici care veneau altădată pe 26 ianuarie la căpătâiul Celui mai Iubit pentru a aduce un omagiu comunismului și Tovarășului, n-au mai rămas decât o mână de oameni, care vin la Ghencea mai mult de curiozitate.

În urmă cu doi ani, la 26 ianuarie, aproximativ 200 de nostalgici comuniști și membri ai PCR au mers la mormântul fostului dictator comunist. Ieri, numărul simpatizanților care au trecut pe la mormântul tovarășului Nicolae Ceaușescu, din Cimitirul Ghencea, a fost mult mai mic decât în anii anteriori. Nostalgicii comuniști au depus două coroane de flori și au aprins lumânări. Bineînțeles, unii în timp ce aprindeau lumânările se rugau ca "Dumnezeu să-i ierte pe români pentru că și-au omorât conducătorul în ziua de Crăciun". Majoritatea celor care s-au încăpățânat să înfrunte vremea câinoasă au fost vârstnicii.

Iliescu -"un criminal!"

Poetul gorjean Gheorghe Căpriță, după ce a recitat cu năduf, la megafon, poezii în cinstea tovarășului Nicolae Ceaușescu a adus în discuție și "mafia de la Gorj, unde baronii locali Nicolae Mischie, Ionel Manțog și Dan Ilie Moreg au furat și pe vremea comunismului, și fură și acum". În timp ce poetul gorjean Gheorghe Căpriță își ținea discursul în fața nostalgicilor comuniști, doi-trei vârstnici care susțineau că sunt membrii unui partid comunist împărțeau pliante cu idei de stânga. Nici președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc nu au scăpat din gura simpatizanților tovarășului Nicolae Ceaușescu. Dar, cel mai criticat a fost Ion Iliescu. "Acest criminal trebuie să plătească pentru tot ceea ce s-a întâmplat în 1989. Relele de acum se întâmplă tot din cauza lui". După ce nostalgicii comuniști, urcați pe mormintele din jurul celui al tovarășului Ceaușescu, au dezbătut pe tema "Ce bine era atunci", poetul Căpriță a strigat că este timpul ca toți cei prezenți să se îndrepte spre case. Un bucureștean a cerut voie să citească "o telegramă pe care Traian Băsescu i-ar fi trimis-o lui Nicolae Ceaușescu, cu 22 de ani în urmă". Poetul gorjean, însă, a mai dat odată "ordinul" de plecare de lângă mormântul lui Nicolae Ceaușescu: "Să ne vedem sănătoși și pe 26 ianuarie 2010. La mulți ani. Și nu uitați, pe 8 noiembrie să veniți și la comemorarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej". În urmă, eternele  cuvinte: "Pe vremea comuniștilor toată lumea avea casă, masă, serviciu, pensie. Nu mureai de foame și nimeni nu fura ca acum".

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.