Nu numai politica, ci si gramatica starnesc pasiuni pe scena parlamentara. Ieri, inainte de pranz, doua conjunctii buclucase -si- si -sau- au inflamat dezbaterile senatorilor privind modificarea Constitutiei. S-au infruntat pe aceasta tema juristii si lingvistii, poetii si avocatii, dar si romanii si maghiarii. Textul atacat privea dreptul la initiativa legislativa, care va apartine, ca si pana acum, guvernului, deputatilor, senatorilor, dar si cetatenilor obisnuiti. Modificarea (de la 250.000 la 100.000) a numarului de cetateni care pot initia o lege nu a ridicat nici o problema. Partea de vorbiree care -leaga- cetatenii de celelalte categorii a starnit insa patima si nervi.
Astfel, poetul pesedist Adrian Paunescu a amendat textul, sesizand ca trebuie inlocuit cu sau micul -si- din enumerarea -initiativa legislativa apartine guvernului, deputatilor, senatorilor precum si unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu dreptul de vot-. El a explicat ca acel -si- creeaza impresia ca numai impreuna cu guvernul si parlamentarii cetatenii pot initia legi, avertizand: -Vom fi acuzati de port ilegal de limba romana-. Desi -posesor- de alta limba materna, senatorul UDMR Gyorgy Frunda l-a contrazis, aratand ca -si–ul cu pricina nu face decat sa incheie o enumerare, fiind deci corecta forma initiala. Taberele s-au conturat rapid, in apararea lui Paunescu sarind colegul sau de partid si de polemici George Pruteanu. De partea cealalta, avocatul liberal Mircea Ionescu Quintus i-a dat dreptate lui Frunda, pledand vehement pentru -si-.
Fara a se declara adeptul gruparii -si- – dar nici al celui -sau-, parintele Constitutiei, Antonie Iorgovan, a povestit amuzat cum lingvistul de renume al Academiei, Ion Coteanu, s-a declarat infrant la dezbaterile actualei Constitutii, acceptand, dupa analize si consiliere atenta, forma contrara ceruta de -inginerul Mihaita Postolache-. Deputat de Bacau si inginer de profesie, el a cerut din sala, acum 12 ani, schimbarea conjunctiei, obtinand acceptul de la academician, spre stupefactia generala: -Se poate si asa!-. -Iata ca am avut 12 ani Constitutia inginerului Mihaita Postolache-, a punctat Iorgovan. Povestea se pare ca l-a plictisit insa pe seful Senatului, Nicolae Vacaroiu, care i-a luat dreptul la cuvant. Cuprins de patima, Iorgovan s-a enervat protestand: -Am sentimentul ca aveti ceva cu mine!-, si a plecat furios de la microfon, nu inainte de a-si tranti Constitutia. -Vroiam sa va invit la masa-, a incercat Vacaroiu zadarnic sa-l calmeze, pentru a incheia scena. Aceasta s-a incheiat insa cu votul salii, care a dat castig de cauza taberei -si-.
Aceeasi pasiune – de data aceasta pe fond – a starnit si migratia parlamentara, care nu a fost interzisa, in urma votului de ieri desi toata opozitia plus UDMR au incercat sa impuna aceasta restrictie. Amendamentul democratilor – care sanctiona cu pierderea mandatului demisia parlamentarului din partidul de origine – nu a intrunit decat 51 de voturi din cele 71 necesare. Tot ieri au cazut amendamentele care prevedeau obligativitatea votului la alegeri si cea a armatei – pentru care s-a luptat PRM.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















