Confirmare
Reprezentantii Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale au anuntat ieri ca s-a confirmat prezenta virusului H5N1 in cazul probelor prelevate din Tuzla si Navodari, judetul Constanta. Astfel, Navodari devine primul oras din Romania care va intra in carantina din cauza gripei aviare. In Tuzla, autoritatile locale nu vor sa aplice masurile luate in toate focarele existente pana in prezent pe motiv ca nu poate fi inchis DN 39, ce face legatura intre Constanta si Mangalia. -In cazul in care drumul national trece prin comuna respectiva, va fi deviat traseul-, a precizat secretarul general in MAPDR, Sorin Chelmu.
Mita
Preotul Ionel Vasiloiu, fost primar al comunei Magura din Bacau, voia sa mituiasca pe politistul care ii instrumenta dosarele pentru a i le anula.
-Ionel Vasiloiu era cercetat pentru infractiuni silvice. El a fost prins in flagrant in timp ce oferea unui lucrator de la Politia Municipiului Bacau patru milioane de lei pentru ca acesta sa formuleze in dosarele in care era cercetat propunerea de neurmarire penala-, a declarat pentru Mediafax Oana Schmidt Haineala, prim-procurorul de la Parchetul Tribunalului Bacau.
De numele lui Vasiloiu, fost primar PD in Magura, s-au legat numeroase scandaluri privind modul de retrocedare a terenurilor si padurilor fostilor proprietari sau urmasilor acestora.
Regim special
Ministerul Finantelor Publice a depus ieri spre dezbatere un proiect de lege care, daca va fi aprobat, ar permite producatorilor agricoli sa beneficieze, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, de un regim special la plata taxei pe valoarea adaugata (TVA), nemaifiind insa scutiti de aceasta obligatie, potrivit proiectului de lege privind TVA. Proiectul mai prevede introducerea ajustarii dreptului de deducere a TVA, iar agentiile de turism, bunurile second-hand, obiectele de arta, de colectie sau antichitati, aurul pentru investitii, bunurile vandute in sistem consignatie si amanet ar urma sa beneficieze de regimuri speciale. O alta prevedere se refera la includerea in legislatia nationala a regimului tranzitoriu in domeniul taxei pe valoarea adaugata, care se va aplica numai in relatia cu statele membre ale UE.
Concediu paternal
Aproape 700 de barbati din judetul Alba se afla in prezent in concediu pentru cresterea copilului, ceea ce inseamna ca unul din cinci nou-nascuti inregistrati in judet sunt crescuti de tata, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit directorului Directiei de Munca, Familie si Solidaritate Sociala Alba, Constantin Sura, in judet sunt inregistrati peste 3.300 de beneficiari ai indemnizatiei pentru cresterea copilului, din care aproximativ 20 la suta sunt barbati, respectiv 674 de solicitanti.
Sura a declarat ca cea mai plauzibila explicatie pentru numarul acestora ar fi aceea ca, la data la care au nascut, femeile respective aveau salariul mai mare decat sotii, iar in acest caz au decis ca sotul sa intre in concediu paternal.
Suspendare
Executivul a suspendat data intrarii in vigoare a dispozitiilor Legii nr. 282/2005 privind organizarea activitatii de transfuzie sanguina, donarea de sange si componente sanguine de origine umana, precum si asigurarea calitatii si securitatii sanitare pana la 30 septembrie 2006.
Astfel, a fost suspendata amendarea cu 500-1.500 RON a persoanelor ce doneaza sange pentru a obtine avantaje materiale, cat si amendarea cu 2.000-5.000 RON sau aplicarea unei pedepse cu inchisoarea de la sase luni la trei ani pentru personalul sanitar ce nu efectueaza controlul biologic regulamentar si procedura de validare a sangelui distribuit.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















