Home Actualitate Bercea Mondial rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Craiova

Bercea Mondial rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Craiova

DISTRIBUIŢI

Magistrații Curții de Apel Craiova au admis, ieri, recursul formulat de procurori la decizia magistraților de la Tribunalul Olt de a înlocui măsura arestării preventive cu interdicția de a părăsi localitatea în cazul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Anghel Sandu a fost adus, în jurul orei 9.00, la Curtea de Apel Craiova, susținându-și nevinovăția în fața instanței.
Ulterior, după deliberări, magistrații au decis ca Bercea Mondial să rămână în arest.
"Judecătorii Curții de Apel Craiova au admis recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt", a declarat judecătorul Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova.
Tribunalul Olt a dispus, săptămâna trecută, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a părăsi localitatea în cazul lui Sandu Anghel, fiind a cincea decizie de eliberare pronunțată de această instanță.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi înjunghiat nepotul, pe Ionuț Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.