
Tehnicianul își va relua activitatea în curând
Antrenorul echipei ?ê?£ahtior Donețk, Mircea Lucescu, a părăsit, ieri, Spitalul Universitar de Urgență București, după ce medicii au considerat că își poate efectua recuperarea ambulatoriu. Starea de sănătate a tehnicianului era una foarte bună, riscul complicațiilor a scăzut spre zero, iar el va reveni la pregătirea formației din Ucraina în maxim două luni. Lucescu le-a mulțumit medicilor care l-au tratat după accidentul rutier suferit pe 6 ianuarie în București, când mașina condusă de el a fost lovită de un tramvai. „Sunt mulțumit că am ales să rămân să mă tratez aici, mă bucur foarte mult că am rămas în România. Dovadă că două săptămâni recuperarea a fost foarte bună. Sigur că trebuie să am grijă în continuare de ce voi face, dar în foarte scurt timp mă voi întoarce pe terenul de fotbal. Mă simt bine în momentul de față, foarte bine. În primul rând, aș vrea să mulțumesc colectivului de medici din acest spital, s-au comportat de o manieră excepțională și profesionistă, cu foarte multă atenție și generozitate și m-au ajutat să-mi revin într-un moment foarte greu”, a comentat Mircea Lucescu după ce a părăsit unitatea medicală unde și-a petrecut ultimele două săptămâni și jumătate.
Poate pleca la Donețk
Antrenorul va fi nevoit să își petreacă următoarele săptămâni făcând kinetoterapie și exerciții fizice ușoare, astfel încât recuperarea să se deruleze fără probleme. Dacă i-au impus să evite aerul rece, pentru a nu risca dezvoltarea unor complicații la plămâni, medicii și-au dat acordul ca el să meargă cu avionul, astfel că se poate întoarce la Donețk oricând. „În principiu, va mai face încă un set de analize. Ca restricții, deocamdată să evite aerul rece. De zburat cu avionul, o poate face”, a comentat managerul SUUB, Cătălin Cîrstoiu, care a menționat că Lucescu își va suporta integral costul spitalizării.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















