Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spune că este foarte greu ca un maghiar să aibă mai multă încredere în acest moment în Victor Ponta sau în Crin Antonescu, decât în Emil Boc sau în Traian Băsescu, deoarece nici PSD, nici PNL nu au făcut gesturi față de comunitatea maghiară.
Președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că a afirmat de mai multe ori că maghiarii nu au "parteneri strategici în rândul partidelor românești, ci doar interese".
"Putem observa că în cei 22 de ani pe care îi avem în spatele nostru după 1989 întotdeauna partidele cu care am fost (UDMR – n.r.) într-o oarecare coaliție s-au comportat mai decent față de comunitatea maghiară, iar cei care au fost în opoziție s-au comportat indecent", a afirmat Antal.
Liderul UDMR Sfântu Gheorghe a afirmat că același lucru se observă și în prezent și că este foarte greu ca un maghiar să aibă mai multă încredere în acest moment în Victor Ponta sau în Crin Antonescu, decât în Emil Boc sau în Traian Băsescu, "chiar dacă nu au încredere nici în unii, nici în alții".
"Din sondajele făcute recent se vede foarte clar că Ponta și Antonescu sunt sub Băsescu la popularitate în rândul comunității maghiare. ?ê?£i asta este datorită faptului că nici PSD, nici PNL nu au făcut gesturi față de comunitatea maghiară și se vede foarte clar că nu au o politică coerentă, gândită față de comunitatea maghiară", a spus Antal.
Potrivit acestuia, lipsa unei alternative reale nu este doar problema maghiarilor, ci a tuturor.
"Pe mine mă sperie faptul că văd că partidul lui Dan Diaconescu are 20 la sută în sondaje. Deci, eu cred că ar trebui să ne sperie pe toți acest lucru, așa cum a spus la un moment dat Marko Bela că îl deranjează «becalizarea» României. Vorbim de același nivel de civilizație sau de cultură politică și nu cred că este un lucru sănătos. Chiar cred că trebuie să ne facem griji în momentul în care vedem aceste sondaje", a spus Antal.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















