Home Sport Nadal, a 15-a finală de Grand Slam

Nadal, a 15-a finală de Grand Slam

DISTRIBUIŢI

Spaniolul l-a eliminat pe Federer de la Australian Open

Tenismenul Rafael Nadal și-a câștigat lo­cul în ultimul act al primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, după ce a dispus în semifinale de eternul său rival, Roger Federer. Ibericul s-a recunoscut învins după setul întâi, 6-7 (5/7), dar și-a revenit pe parcurs și le-a câștigat pe următoarele trei, scor 6-2, 7-6 (7/5), 6-4. La finalul meciului, care a durat trei ore și 42 de minute, Nadal a sărbătorit calificarea în finala competiției, dar și cea de-a 18-a victorie repurtată în fața el­ve­țianului, din 27 de întâlniri. Spaniolul a ajuns, astfel, la cea de-a 15-a prezență în ultimul act al unui turneu de Mare ?ê?£lem, ega­lându-i în această statistică pe celebrii Andre Agassi, Jimmy Connors și Roy Emerson. Cu toate că s-a oprit în semifinale, Federer continuă să fie jucătorul cu cele mai multe finale de Grand Slam disputate în carieră, 23, dintre care s-a impus în 16. În­vin­sul și-a păstrat, așa cum ne-a obișnuit, spiritul relaxat la finalul partidei, când a dat, din nou, dovadă de fair-play, felicitându-l pe adver­sa­rul și rivalul său. „Rafa a jucat bine de la în­ce­put până la sfârșit. Era important pentru mine să câștig primul set, dar am ratat ocazii aproape în fiecare set. A fost un meci dificil fizic, dar este abia începutul sezonului. Ne respectăm mult reciproc. Am avut mereu im­pre­sia că el joacă puțin mai bine împotriva mea decât îm­po­triva altor sportivi, dar cu atât mai bine pen­tru el. Sunt puțin dezamăgit, pentru că sim­țeam că jocul meu era bun și că aș fi putut să fac ceva în finală. Nu am mai pierdut de vreo cinci luni astfel. Însă, nu este atât de rău”, a conchis Federer.
În finala Openului Australian, Rafael Nadal îl va întâlni pe câștigătorul din meciul Novak Djokovici – Andy Murray, programat astăzi.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.