Home Social Începe marea departajare pentru clasa pregătitoare și clasa I

Începe marea departajare pentru clasa pregătitoare și clasa I

DISTRIBUIŢI

Înscrierea în clasa pregătitoare sau în clasa I va începe în martie și se va face numai după testarea dezvoltării psihosomatice a copiilor. Ministerul Educației a publicat metodologia după care se vor face înscrierile: în patru etape și conform unor criterii de departajare. Prioritate o vor avea copiii care locuiesc în apropierea școlii la care sunt arondați. Părinții nu vor fi obligați să scoată bani din buzunar pentru că profesorilor sau directorilor de școli li se interzice să impună taxe ori să primească mici atenții. Locuri vor fi pentru toți, asigură reprezentanții Ministerului, care precizează că micuții nu vor fi nevoiți să dea teste sau examene ca să intre în învățământul primar. Părinții care  nu își  înscriu copiii la școală riscă amenzi sau pedeapsa cu munca în folosul comunității.
Începând din acest an, vor fi acceptați în învățământul primar atât copii de 6 ani, cât și copii de 7 ani, la clasa pregătitoare sau în clasa I. Stabilirea clasei în care va fi înscris copilul se face în funcție de vârsta acestuia, de parti­ciparea/neparticiparea anterioară la educația preșcolară, de dezvoltarea psihosomatică a copilului și de opțiunea părinților acestuia.

Vârsta, primul pas spre școală

Copiii care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2012 vor fi înscriși în clasa I, iar cei care împlinesc 6 ani până la data de 31 august vor fi înscriși în clasa pregătitoare, existând și excepții. Astfel, cei care împlinesc 6 ani până la sfârșitul lunii august pot fi înscriși în clasa I dacă sunt înscriși și frec­ven­tează, în anul școlar 2011-2012, grupa mare, pregătitoare pentru școală, precum și în cazul în care nu sunt la grupa mare, dar numai dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea copilului pentru clasa I. În caz contrar, copilul respectiv va merge la clasa pregătitoare.
De asemenea, copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2012 inclusiv pot fi înscriși în clasa pregătitoare, dacă evaluarea psihosomatică îi recomandă, iar dacă nu, vor merge la grupa mare.

Nivelul de clasă, după evaluarea copilului

Evaluarea psihosomatică a copiilor se va face în prima etapă, în unități din rețeaua de cabinete de asistență psihopedagogică și centre logopedice interșcolare din București sau județe. Rezultatul evaluării va fi comunicat în scris părinților și nu va putea fi con­testat. Pe baza evaluării se stabi­lește nivelul de clasă – I sau pregă­titoare – la care poate fi înscris copilul.

Prioritatea la înscriere

La înscrierea într-o școală prioritate au cei care locuiesc în circumscripția în care este școala. În cazul în care numărul cererilor de înscriere la o școală este mai mare decât numărul de locuri, se aplică succesiv mai multe criterii de departajare. Astfel, au întâietate copiii cu certificat de handicap, cei orfani de ambii părinți, copiii orfani de un părinte sau dintr-o familie monoparentală, copiii care au un părinte cadru didactic sau angajat în învățământ, apoi copiii care au frați în unitatea respectivă. Dacă doi sau mai mulți copii sunt la egalitate pe ultimele locuri conform criteriilor de departajare, școala respectivă va aplica criterii specifice de departajare.
La înscriere au prioritate și gemenii ai căror frați sunt deja înscriși la școala respectivă, aceștia având dreptul să fie înscriși peste numărul de elevi aprobat. Listele de preînscrieri și testele sau examenele pentru copii sunt interzise.

Patru etape de înscriere

Înscrierea se face în 4 etape, în prima fiind procesate doar cererile părinților care solicită înscrierea copiilor la școala de circumscripție. În cea de-a doua vor fi înscriși copiii ai căror părinți solicită înscrierea la o altă unitate școlară decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. În cea de-a treia, vor fi înscriși copiii care nu au putut fi înmatriculați , din lipsă de locuri, în alte școli decât cea de circumscripție, precum și copiii ai căror părinți nu s-au grăbit să-i înscrie prima etapă. În cea de-a patra vor fi înscriși copiii care nu au fost înscriși sau distribuiți în celelalte din diferite motive.

Părinți vor putea opta pentru o singură școală

Copiii pot fi înscriși la o singură școală, iar numărul locurilor libere va fi făcut public după fiecare etapă de către fiecare școală.
?ê?£colile nu au voie să instituie taxe sau să solicite părinților alte foloase, ca să înscrie copii în clasa pregătitoare, respectiv în clasa I.  Prezentarea de înscrisuri false, la înscrierea în clasa pregătitoare sau în clasa I se va pedepsi conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.

Părinții care nu își înscriu copiii, amendați
Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2012 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar. Părinții sau tutorii legali care nu înscriu în învățământul primar sau împiedică înscrierea și/sau frecventarea școlii de către copilul care a împlinit vârsta pentru a merge la școală, vor fi sancționați. Potrivit Legii Educației, aceștia riscă amenzi între 100  și 1.000 de lei sau muncă în folosul comunității.

Mihaela Iamandei

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.