Home Politic Tariceanu, dat in judecata de un demnitar pe care l-a demis

Tariceanu, dat in judecata de un demnitar pe care l-a demis

DISTRIBUIŢI

Fostul vicepresedinte si subsecretar de stat al Institutului pentru Memoria Exilului Romanesc Adrian Niculescu l-a dat in judecata pe premierul Calin Popescu Tariceanu dupa ce a fost destituit de acesta, solicitand sa fie repus in functie si sa i se achite despagubiri egale cu salariile pierdute si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in functia de demnitate publica.

Demnitarul a fost numit in functia de vicepresedinte al Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc la sfarsitul anului 2003, prin decizia fostului premier Adrian Nastase, postul de presedinte fiind preluat, cu doua luni inainte, de Dinu Zamfirescu.

Prin Hotararea de Guvern 656/2003 pentru infiintarea institutului s-a decis ca noua structura sa fie condusa de un presedinte, ajutat de un vicepresedinte, numiti pe o perioada de cinci ani prin decizie a premierului, cu contract de munca. Hotararea nu face nici o referire la procedura prin care conducerea institutului poate fi schimbata sau revocata din functie.

In vara anului trecut, la propunerea formulata de presedintele institutului, Tariceanu l-a destituit pe Adrian Niculescu, printr-o decizie de revocare contrasemnata de ministrul culturii din acea perioada, Mona Musca.

Contactata telefonic, ieri, Mona Musca si-a amintit ca a primit atunci o hartie din partea presedintelui institutului in care se propunea revocarea din functie a lui Adrian Niculescu, document care nu i s-a parut suficient de intemeiat, mai ales ca Adrian Niculescu era principal initiator al institutului si pe care l-a pus deoparte, pentru a cauta o solutie amiabila de impacare intre cei doi conducatori.

-Mai tarziu, in guvern a aparut o decizie semnata de premierul Tariceanu si am crezut ca au aparut elemente noi, care l-au determinat sa ia acea hotarare. Nu puteam sa nu contrasemnez o astfel de hartie decat daca plecam atunci din cabinet. Cred insa in continuare ca atunci cand apar neintelegeri intre doua persoane dintr-o institutie, acestea nu trebuie rezolvate prin excluderea uneia dintre ele-, a spus Mona Musca.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.