Reprezentantii Departamentului National Anticoruptie Oradea au solicitat ieri Tribunalului Bihor sa emita mandate de arestare pentru opt ofiteri si agenti ai Politiei de Frontiera Satu-Mare retinuti cu o zi in urma si trimisi in judecata impreuna cu alti 36.
Procurorul sef al DNA Oradea, Ioan Moldovan, sustine ca cei 44 de politisti de frontiera sunt acuzati de savarsirea a o suta de infractiuni de luare de mita, 13 infractiuni de trafic de influenta, 29 de infractiuni de fals intelectual si tot atatea de uz de fals, precum si de noua infractiuni de fals in declaratii.
In acelasi dosar mai sunt trimisi in judecata un lucrator vamal, reprezentantii a trei operatori de turism si a patru firme de transport international de persoane.
Potrivit rechizitoriului inaintat Tribunalului Bihor, politistii de frontiera primeau diverse sume in valuta de la transportatori si de la cetatenii romani pe care ii lasau sa iasa din tara prin punctele de trecere a frontierei Petea si Urziceni, judetul Satu Mare, cu toate ca nu indeplineau conditiile legale, precum si de la cetatenii care se intorceau din statele UE dupa expirarea intervalului de sedere maxim admis.
Pe de alta parte, conform unor surse judiciare, ancheta in acest caz a inceput in urma cu mai bine de doi ani, de la indicii ca peste 40 de politisti de frontiera si vamesi din anumite puncte de trecere a frontierei din judetele Satu Mare si Bihor (Bors, Petea, Urziceni) s-ar fi asociat intr-o ampla retea de trafic de persoane, care colecta -taxe- de la romanii ce intrau sau ieseau prin punctele de trecere a frontierei.
Procurorul Moldovan a mai declarat ca va comunica autoritatilor din Ungaria informatiile referitoare la politistii lor de frontiera, ce au primit mita de la cetatenii romani audiati in acest dosar. Numarul martorilor audiati pana in momentul de fata a depasit 800 de persoane, iar numarul celor citati este de aproape 2.000 de persoane.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















