
Conducerea echipei Sporting Gijon, din primul eșalon spaniol, a hotărât să îl demită pe antrenorul Manuel Preciado din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare din campionat. În vârstă de 54 de ani, tehnicianul părăsește, astfel, formația pe care a pregătit-o în ultimele cinci sezoane și jumătate, timp în care a obținut și promovarea din Segunda. Secundul Inaki Tejada va asigura interimatul până când lui Preciado îi va fi găsit un înlocuitor. Potrivit presei din Spania, în pole-position pentru funcția de principal la Gijon sunt Michel și Miguel Angel Lotina, care ultima oară au antrenat la Getafe, respectiv Deportivo La Coruña.
În prezent, Sporting ocupă penultimul loc în Primera Division, cu 18 puncte.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















