Peste 73.000 de beneficiari ai ajutoarelor sociale nu vor mai primi, cel puțin pentru următoarele 5 luni, pentru că anul trecut nu și-au plătit taxele și impozitele. Cei mai mulți sunt din județele Mureș, Dolj și Bacău. Primarii au avut ca deadline 31 ianuarie să comunice Ministerului Muncii situația celor datornici la bugetele locale și care își vor pierde ca urmare dreptul la ajutoare sociale, care va fi suspendat între 3 și 5 luni. Datele comunicate de primari vor fi verificate în teren de inspectorii sociali de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, iar cei care nu au transmis corect informațiile riscă amenzi de până la 5.000 de lei.
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Muncii, 10,21% din cei 715.536 beneficiari de ajutoare sociale nu și-au plătit impozitele pe case terenuri sau mașini pe anul trecut. Conform noilor reglementări, aceștia își vor pierde dreptul la alocația de susținere a familiei, la venitul minim garantat sau la indemnizația de creștere a copilului. Toți cei care au restanțe vor ieși din plata acestor drepturi chiar de la 1 februarie, primarii având obligația să-i înștiințeze în scris în termen de 15 zile în legătură cu această decizie.
Astfel, vor rămâne fără alocații de susținere a familiei aproape 41.000 de beneficiari care au datorii la bugetele locale, adică 11,65% dintre cei 347.469 de beneficiari ai acestui tip de ajutor de la stat. De asemenea, nu vor mai primi ajutor un număr de 20.649 de beneficiari ai venitului minim garantat, adică 10,84% dintre cei 190.490 de beneficiari. Tot din cauza restanțelor, aproape 12.000 de beneficiari ai indemnizației pentru creșterea copilului, adică 6,71% dintre cei 177.577 de beneficiari.
Cei mai mulți dintre restanțieri sunt din județele Mureș -23,4%, Dolj -%17,12%, Bacău -16,9%, Sălaj – 16,43%, Giurgiu -16,18%. În Capitală sunt restanțieri 7,92% dintre beneficiarii de ajutoare sociale.
Aceștia vor fi repuși în drepturi numai în momentul în care fac dovada plății taxelor.
Echipele de la ANPIS vor verifica în zilele următoare dacă datele privind beneficiarii de ajutoare restanțieri la bugetele locale au fost comunicate corect de către primari. Dacă informațiile transmise Ministerului Muncii nu coincid cu cele din registrele de la primării, edilii riscă amenzi de până la 5.000 de lei, au mai precizat reprezentanții ministerului condus de Sulfina Barbu.
„Dacă cetățenii își achită obligațiile locale într-o perioadă de 5 luni de zile, reintră în plată și vor primi și drepturile din urmă. În situația în care nu plătesc restantele în această perioadă de timp, dreptul încetează, iar beneficiarul trebuie să reia întreaga procedură, pentru a reintra în drepturi“, precizează Ministerul Muncii.
Mihaela Iamandei
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















