Home Social Bani pentru cele 9.000 de școli neautorizate igienico-sanitar

Bani pentru cele 9.000 de școli neautorizate igienico-sanitar

DISTRIBUIŢI

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, este de părere că pe lista de priorități a instituției pe care o conduce trebuie să se afle alocarea de fonduri pentru cele 9.000 de unități școlare care nu dețin aviz igienico-sanitar de funcționare de la autoritățile județene de sănătate publică: „Este foarte important ca cele 9.000 de școli care nu au avut aviz sanitar pe acest an, la nivel național, să primească primele resurse financiare, astfel încåt să încercăm, dacă este posibil, chiar pånă la începutul acestui an școlar, să le scoatem din această categorie“. Aceasta a adăugat că trebuie alocate fonduri și pentru finalizarea celor 160 de campusuri școlare din mediul rural, aflate în construcție: „Vrem să avem localități cu școală și bibliotecă, și internat, dar poate chiar și cu locuri de găzduire pentru profesori“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.