Home Politic Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

La remorca

PRM va depune, saptamana viitoare, in parlament, o propunere legislativa privind suspendarea emiterii ordonantelor de urgenta pana in 31 decembrie 2008, a anuntat ieri senatorul Gheorghe Funar. -Am constatat ca toate guvernele au abuzat de ordonanta de urgenta, iar parlamentul a ajuns o remorca a guvernului, o anexa care are rolul de a vota tot ce a legiferat executivul-, a explicat Funar. Acesta spune ca nu este normal ca cel care guverneaza sa si legifereze, lucru care, potrivit senatorului PRM, a intrat in practica. Funar sustine ca in perioada 2000-2005 au fost adoptate peste 1.100 de ordonante de urgenta. Senatorul spune ca au fost cazuri in parlament in care unele ordonante de urgenta au fost supuse dezbaterii pentru modificarea altor ordonante. In proiectul PRM este prevazut ca guvernul va putea emite, in fiecare an, in cazuri foarte bine motivate, cel mult 10 ordonante de urgenta, dar numai cu acordul liderilor tuturor grupurilor parlamentare.

Carta

Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca se asteapta sa apara discutii in parlament si cand va fi supusa spre ratificare Carta Limbilor Minoritare si Regionale. -Adoptarea acestui proiect de ratificare e un act important, dar preconizez ca am putea avea discutii in parlament, dupa ce am vazut ca nici in privinta legii privind statutul minoritatilor nu am avansat-, a declarat liderul UDMR. Marko Bela a criticat in acest context escaladarea discursului ultranationalist. El a exemplificat cu situatia de la Universitatea -Babes-Bolyai- din Cluj-Napoca si cu discutiile legate de acordul privind Fundatia -Gojdu-. Liderul UDMR a subliniat ca, in mod normal, Carta ar trebui ratificata fara nici o problema, intrucat intareste dispozitiile existente in Constitutie sau in prevederile legale referitoare la invatamantul in limba materna, utilizarea limbii materne in justitie si administratie.

Participare

Ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei participa astazi la Consiliul de Coordoare Judetean al PD Bistrita-Nasaud, la care vor absenta insa presedintele PD, Emil Boc, si ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, care isi anuntasera prezenta. Singurul candidat la sefia filialei judetene a PD este Ioan Oltean, vicepresedinte la nivel national al partidului, care va fi secondat de un presedinte executiv, de un secretar general, de 10 vicepresedinti si de 14 secretari executivi, conform noii organigrame a partidului.

Pace

Conducerile organizatiilor judetene din Suceava ale PNL si PD au decis ieri sa se intalneasca la mijlocul saptamanii viitoare, in cadrul Consiliului Judetean al Aliantei D.A., pentru a face pace. Dupa ce, la inceputul acestei saptamani, cele doua tabere s-au acuzat reciproc de colaborare cu PSD, presedintele interimar al PNL Suceava, Ion Lungu, a anuntat ca partidul sau este dispus sa incheie conflictul. Cu toate acestea, el a recunoscut ca, in momentul de fata, intre liberalii si democratii suceveni exista anumite probleme. -Nu trebuie sa ne ascundem dupa deget. Sunt intr-adevar probleme intre parteneri ai Aliantei PNL-PD. O parte din ele au fost prezentate de mine, pe de o parte, si de domnul presedinte al PD Suceava, Eugen Uricec, pe de alta-, a spus Lungu.

Atac

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a lovit in presedintele Traian Basescu si l-a atentionat ca va ataca toate proiectele temelor de discutie pe care presedintele le-a programat la intalnirile cu partidele parlamentare. -O sa iasa scantei luni, la Cotroceni, pentru ca nu suntem de acord cu nimic din ce propune el-, a avertizat Vadim. Liderul PRM a spus ca strategia de securitate nationala contine propuneri inacceptabile pentru ca transforma Romania intr-un stat politienesc si a adaugat ca PRM nu va fi de acord nici cu modificarea Constitutiei pentru introducerea votului uninominal si a parlamentului unicameral.

Farfuridi

Presedintele PSD, Mircea Geoana, nu intelege ca propunerea PNL privind republica parlamentara inseamna dezvoltarea statului de drept, el fiind ca -stimabilul Farfuridi-, intrucat -primeste sa se revizuiasa Constitutia, dar sa nu sa se schimbe nimic-, conform unui comunicat al PNL. -Pentru informarea dlui Mircea Geoana, sistemul politic denumit republica parlamentara porneste de la ideea ca legislativul este principalul for democratic, esenta statului de drept. Prin propunerile PNL, functiile de prim-ministru si presedinte vor fi clar definite, sefului statului fiindu-i rezervata calitatea de mediator-, se spune in comunicatul liberal, semnat de vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu. Melescanu mai considera ca republica parlamentara si-a dovedit eficienta in multe dintre statele Uniunii Europene, asigurand stabilitatea statului, in ciuda crizelor politice destul de dese.

Avertisment

PIN i-a cerut ministrului administratiei si internelor, Vasile Blaga, sa interzica manifestarile CNS pentru proclamarea autonomiei teritorial-etnice a Tinutului Secuiesc si sa demareze o ancheta cu privire la materialele distribuite locuitorilor din judetele Covasna, Harghita si Mures. PIN a avertizat ca -declaratiile liderilor CNS reprezinta o provocare periculoasa, iar actiunile acestora, un atentat la ordinea constitutionala- si i-a cerut ministrului Blaga sa nu autorizeze manifestatiile publice ale Consiliului Secuiesc.

Prefect

Ioan Anton Paulescu a fost numit de guvern, joi, in functia de prefect al judetului Caras-Severin. Fostul prefect, Gavril Soran, a preferat sa isi mentina locul de presedinte al organizatiei judetene a PNL si postul de medic chirurg la Spitalul Judetean din Resita. Noul prefect are 32 de ani si este licentiat al Facultatii de Stiinte Economice si Administrative din Resita. Pana in prezent, Ioan Anton Paulescu a ocupat functia de consilier superior in cadrul Prefecturii Caras-Severin.

Cadou

Senatorul UDMR Puskas Balint a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca Uniunea nu va mai face nici un fel de compromis in ceea ce priveste proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale. Puskas Balint a apreciat ca legea privind statutul minoritatilor nationale va fi adoptata pana la raportul de tara. La randul sau, deputatul UDMR Antal Arpad Andras si-a manifestat speranta, in aceeasi conferinta de presa, ca presedintele Traian Basescu le va face maghiarilor un cadou de 15 martie, prin sprijinirea acestui proiect de lege: -Speram ca de 15 martie domnul Basescu sa ne faca un cadou si sa iasa in presa si sa spuna ca sprijina acest proiect de lege, dat fiind faptul ca a avut destul timp sa se documenteze-.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.