
Curtea Constituțională a României (CCR) susține că legea privind comasarea alegerilor este neconstituțională, deoarece este de natură să determine dificultăți în exercitarea dreptului de vot, datorită procedurii greoaie și încalcă dreptul de a fi ales, deoarece o persoană nu poate candida în același timp pentru funcția de primar și pentru un mandat de deputat sau de senator.
De asemenea, sunt neconstituționale prevederile prin care sunt prelungite mandatele aleșilor locali cu șase luni și modul de delimitare a colegiilor uninominale.
'Dreptul la alegeri libere impune respectarea unor exigențe, între care și aceea a stabilității normelor juridice în domeniul electoral. Într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securității juridice, instituit, implicit, de art.1 alin.(5) din Constituție, principiu care exprimă, în esență, faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă', se arată în motivarea CCR, dată vineri publicității.
CCR susține că această reglementare este de natură să determine dificultăți în exercitarea dreptului de vot, dificultăți care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exercițiului acestui drept.
'Astfel, prin organizarea concomitentă a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat și a celor pentru autoritățile administrației publice locale cetățenii vor avea de realizat o sarcină mult mai complexă – exprimarea opțiunii pe 6 buletine de vot, ceea ce va presupune creșterea exponențială a timpului necesar votării pentru fiecare cetățean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot în cabine, introducerea buletinelor de vot în cele 3 urne. Complexitatea operațiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor care, independent de voința lor, nu vor reuși să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor. Acestea sunt și rațiunile practice care fundamentează o altă regulă prevăzută de Codul bunelor practici în materie electorală, și anume aceea ca procedura de votare să rămână cât mai simplă, pentru a lăsa deplina libertate a alegătorilor de a-și exprima voința și a asigura astfel efectivitatea dreptului la vot și la alegeri libere', mai susține CCR.
Judecătorii constituționali consideră că o procedură greoaie de vot, determinată de numărul mare de buletine de vot, ca și autoritățile publice diferite cu privire la care alegătorii trebuie să își manifeste în același timp opțiunea, pot avea ca efect împiedicarea liberei exprimări a opiniei acestora.
Unul din motivele invocate de Guvern pentru acestă lege era necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, însă CCR arată că acestea 'nu se pot constitui în argumente care să susțină, în orice condiții, restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau ale unor libertăți sau care să susțină măsuri de natură a afecta principii fundamentale ale statului de drept'.
CCR consideră că organizarea la aceeași dată a celor două categorii de alegeri determină încălcarea dreptului de a fi ales, prevăzut de art.37 din Constituție.
'Aceasta întrucât există situații în care un candidat care nu a câștigat un mandat de ales local (primar sau președinte de consiliu județean), să-și exprime dorința de a participa la alegerile naționale pentru un mandat de parlamentar (deputat sau senator), lucru perfect posibil, dar numai în cazul unor alegeri care se desfășoară la date diferite. Or, legea criticată prevede că în cazul organizării și desfășurării alegerilor pentru Parlament la aceeași dată cu alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, o persoană nu poate candida în același timp pentru funcția de primar și pentru un mandat de deputat sau de senator și nici pentru funcția de președinte al consiliului județean și pentru un mandat de deputat sau de senator', mai arată CCR.
Neconstituțională este și prelungirea mandatului aleșilor locali cu șase luni.
'Având în vedere că mandatul Camerei Deputaților și Senatului expiră în noiembrie 2012 și că, potrivit art.63 alin.(2) din Constituție, alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului, rezultă că organizarea, la aceeași dată, a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale va duce la prelungirea mandatului aleșilor locali, iar, potrivit textului din lege, durata mandatului se va prelungi mai mult, până la data validării noilor aleși. Cauza prelungirii mandatelor nu se încadrează în nici una dintre situațiile menționate de Legea nr.215/2001, cauze care justifică, potrivit Constituției, prelungirea mandatelor aleșilor, încălcând, prin urmare, principiul periodicității alegerilor și dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție, care consacră obligația respectării Constituției, supremației sale și a legilor', mai declară CCR.
Judecătorii susțin că, redimensionând durata mandatelor în curs ale aleșilor locali, legea comasării încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.
Pe de altă parte, legea comasării este neconstituțională, deoarece dispozițiile art.I alin.(3)-(6) stabilesc, sub sancțiunea decăderii, o serie de termene procedurale, inclusiv în ceea ce privește soluționarea de către instanța de judecată a unor acțiuni prevăzute de lege.
'Totodată, se încalcă și liberul acces la justiție al titularilor acțiunilor formulate împotriva hotărârilor de Guvern prin care sunt delimitate colegiile uninominale unde au loc alegerile pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012, persoane care, în ipoteza în care instanța de judecată este decăzută din dreptul de a le soluționa acțiunile, se află în imposibilitatea de a-și valorifica în justiție dreptul consacrat de lege', arată motivarea CCR.
Neconstituționale sunt și alineatele (2)-(4) ale art.I din lege privind delimitarea colegiilor uninominale
Vicepreședintele PDL Gheorghe ?ê?£tefan: Se vehiculează că alegerile locale vor fi pe 3 sau 10 iunie
Alegerile locale ar putea avea loc pe 3 sau 10 iunie, a declarat ieri, într-o conferință de presă susținută la Piatra Neamț, vicepreședinte al PDL Gheorghe ?ê?£tefan.
Data va fi stabilită în perioada următoare printr-o decizie a ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș. "Pentru alegerile locale se vehiculează 3 sau 10 iunie ca date ale alegerilor. După aceasta, vom stabili strategia și listele de candidați în județul Neamț", a afirmat Gheorghe ?ê?£tefan.
În ceea ce privește decizia Curții Constituționale potrivit căreia alegerile locale nu pot fi comasate cu alegerile parlamentare, Gheorghe ?ê?£tefan a spus că PDL va respecta decizia. "Curtea Constituțională a dat un verdict și trebuie respectat. Vor avea loc alegeri locale în iunie și alegeri parlamentare în noiembrie sau decembrie", a adăugat liderul PDL
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















