In Romania, contextul politic actual impune transformarea partidelor politice, indiferent de orientarea doctrinara pe care acestea o au, in institutii politice profesioniste al caror unic scop ar trebui sa fie promovarea binelui comun.
Pana acum, din nefericire, partidele politice s-au limitat la a fi instrumente doar pentru obtinerea puterii politice si economice. PNTCD a inteles ca este absolut necesara aparitia unei noi clase politice care sa aiba si sa promoveze o noua atitudine fata de politica si, implicit, fata de relatia cu oamenii si problemele pe care acestia le au.
In cadrul PNT?ñCD, au avut loc doua evenimente – Conferinta Nationala a Tineretului (8 iunie 2003) si Conferinta Nationala a Femeilor (14 iunie 2003) – care se inscriu in procesul de reforma interna pe care conducerea partidului l-a declansat, proces care urmareste relansarea partidului prin accentuarea rolului tinerilor si al femeilor in desfasurarea actiunii politice concrete. PNTCD poate fi considerat, in prezent, ca un partid al tinerilor.
Avand in vedere lipsa generalizata de incredere a electoratului in clasa politica, dezinteresul lui fata de oferta partidelor, dar si dorinta de a avea o forta politica adevarata care sa le reprezinte interesele, ambele organizatii – de tineret si de femei – ale PNTCD urmaresc, in esenta, aceleasi obiective: refacerea credibilitatii partidului, stabilirea comunicarii directe si implicarea cetatenilor in viata comunitatii.
Actiunea politica locala, in atentia Tineretului Crestin-Democrat
Tineretul PNTCD intelege ca prioritatea in urmatoarea perioada este actiunea politica locala. De aceea, Tineretul PNTCD dezvolta un program de promovare a valorilor crestin-democratiei in cadrul comunitatilor locale, pe baza urmatoarelor idei:
– Ratiunea de a fi a PNTCD este slujirea si apararea intereselor alegatorilor sai.
– Un program care sa prezinte unitar si coerent viziunea PNTCD asupra administrarii si dezvoltarii comunitatii.
– Starea actuala a societatii este tributara, in mare masura, lipsei unui asemenea program.
– Relatia dintre alegatori si cei alesi in cadrul administratiei publice s-a caracterizat prin dezinteres si lipsa de responsabilitate a clasei politice fata de problemele cetatenilor.
– O relatie credibila si libera de orice suspiciune intre cei alesi sa guverneze si alegatorii lor nu poate avea loc fara existenta unor programe, fara cunoasterea acestora de catre alegatori si fara aplicarea lor de catre administratie.
– Prima conditie a unei administratii eficiente este satisfacerea intereselor cetatenilor.
Administratia locala in viziune crestin-democrata
– Prin administratie publica locala intelegem, in conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei si a Cartei Europene a Autonomiei Locale la care tara noastra a aderat, ansamblul de autoritati autonome eligibile, care in regim de putere publica rezolva treburile obstesti din comune, orase si judete si presteaza catre colectivitatile din aceste unitati administrativ-teritoriale, servicii publice de interes local.
– In opinia noastra, administratia are ca finalitate satisfacerea intereselor individuale si comunitare.
– Administratia trebuie sa fie interactiva si sa dispuna de mecanismele necesare pentru participarea consultativa si decizionala la actul administrativ a alegatorilor, alaturi de cei alesi.
– Participarea alegatorilor la actul administrativ nu poate sa se rezume la alegerea din patru in patru ani a responsabililor pentru administrarea comunei sau a orasului.
– Deciziile din domeniul politicii administrative includ, pe cat posibil, votul consultativ si deliberativ al cetatenilor si contribuie la dezvoltarea constiintei apartenentei la comunitate.
– Administratia crestin-democrata inseamna participarea fiecarui cetatean la administrarea propriu-zisa a comunei sau a orasului.
– Promovam dialogul cu structurile societatii civile: asociatii, uniuni, ONG-uri, patronate, sindicate, intelectualitate, structuri ale investitorilor, biserici.
– Grupurile libere si de initiativa care marcheaza, cu competenta si responsabilitate, viata publica trebuie sa participe si sa preia atributii administrative.
– Unde este posibil, atributiile publice pot fi indeplinite de catre firme private si corporatii libere. Numai asa se poate intari capacitatea de actiune a administratiei si, totodata, se poate asigura mai multa libertate de actiune in responsabilitate proprie si in participare la raspundere pentru cetatean si comunitate.
– Respingem tipul de administratie in care sunt reglementate toate domeniile vietii oamenilor. Militam impotriva suprabirocratizarii administratiei si suprareglementarii prin legi si dispozitii. O administratie functionala, apropiata de cetateni si in slujba lor, este de neconceput fara a fi o administratie loiala.
Functiile autoritatilor locale
In opinia noastra, autoritatile alese trebuie sa exercite, conform legii, patru functii:
1. Functia politica:
– dezvoltarea democratiei locale si a vietii publice locale;
– garantarea respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor pe plan local;
– limitarea puterii administratiei locale si transferarea puterii locale catre societatea civila si catre comunitate, conform principiulul subsidiaritatii si al autonomiei locale reale.
2. Functia administrativa:
– organizarea serviciilor publice de interes local in vederea satisfacerii nevoilor si interselor locale;
– organizarea aplicarii si aplicarea propriu-zisa a legii prin asigurarea interesului general in plan local si armonizarea acestuia cu cel local prin reala descentralizare.
3. Functia economica:
– administrarea patrimoniului local si stabilirea de impozite si taxe locale de natura sa conduca la dezvoltarea economica a comunei sau a orasului si stimularea investitiilor.
4. Functia indentitara:
– prezervarea si dezvoltarea patrimoniului cultural, a multiculturalismului si consolidarea spiritului comunitar.
Familia in viziunea democratiei crestine
– Doctrina crestin-democrata este unica doctrina care pune un accent fundamental pe ideea de familie si pe valorile asociate acesteia. Crestin-democratia considera familia drept -forma cea mai stabila a convietuirii in societate-. Familia este locul unde oamenii afla ocrotire si grija. Este locul unde se manifesta solidaritatea dintre generatii. Doar in sanul familiei pot fi dezvoltate in mod optim acele insusiri si capacitati ce reprezinta esenta unei societati libere, dar, in acelasi timp, responsabile: iubire si incredere, toleranta si preocupare, spirit de sacrificiu si impartasire a raspunderii, autonomie si comportare matura.
– Crestin-democratia urmareste, in mod prioritar, dezvoltarea unei societati mai prielnice si mai sanatoase pentru copii. Copiii au nevoie de dragoste, ocrotire si sprijin, au nevoie de modele si exemple, dar, totodata, de autoritate.
– Una dintre principalele probleme cu care se confrunta familia in zilele noastre este compatibilizarea vietii de familie cu cea profesionala. Crestin-democratia apara principiul conform caruia femeile si barbatii pot sa puna mai bine de acord aceste doua aspecte ale vietii de zi cu zi.
– O atentie aparte o acorda crestin-democratia apararii cauzei persoanelor cu handicap. De aceea, se urmareste imbunatatirea ofertei in domeniul scolilor speciale, ajutatoare si integrative, extinderea serviciilor de degrevare a familiilor, accesul catre lumea muncii si modelarea mediului privat si public in sprijinul persoanelor cu handicap.
– Crestin-democratia sustine ca fiecare noua generatie trebuie castigata pentru democratie si pentru anumite decizii valorice. Politica crestin-democrata isi aduce contributia in acest sens si vrea sa le faciliteze tinerilor calea spre o viata axata pe raspunderea proprie. De aceea, se incearca sprijinirea tinerilor prin masuri de calificare si asistenta si prin incurajarea acestora sa-si intemeieze o familie.
– Respectul pentru familie si valorile acesteia presupune, pe langa grija acordata copiilor si tinerilor, o atentie speciala si, totodata, respect pentru cei in varsta. Crestin-democratia se pronunta pentru o -politica a parteneriatului generatiilor-, manifestata nu doar printr-o coprezenta a generatiilor, ci prin colaborarea acestora.
Cosmin Galu, presedinte Tineretul PNtCD:
-PNTCD si-a asumat guvernarea 1996-2000 cu sinceritate si barbatie – atat cu implinirile, cat si cu esecurile ei. Acest lucru este foarte important, deoarece ne permite sa invatam si sa nu mai repetam ceea ce am gresit. De asemenea, ne permite sa inchidem un capitol din istoria noastra si sa privim spre viitor.
Numai printr-o politica ofensiva si agresiva (in sensul bun al cuvantului) vom reusi sa ne indeplinim obiectivul de a deveni principala alternativa credibila la puterea politica de stanga.-
Adela Cristea, presedinte Organizatia de femei a PNTCD:
-Femeile, chiar daca se implica in politica mai putin decat barbatii, atunci cand o fac sunt mai eficiente. Acest aspect este rezultatul sarcinilor multiple pe care femeia le indeplineste in societate: aceea de profesionista la locul ei de munca, de mama si sotie acasa. Eficienta trebuie sa devina o caracteristica dominanta a activitatii in partidul nostru.-
ORGANIZATIA DE FEMEI A PNTCD IN ACTIUNE
Proiecte si actiuni
– Organizarea si participarea la mese rotunde pe teme de interes local si national, cursuri si seminarii, urmate de evaluari, publicari de lucrari pe teme politice, avand drept scop formarea de manageri politici prin dezvoltarea competentelor membrelor organizatiilor de femei, in vederea perfectionarii lor in domenii socio-politice si administrative. Concret: participarea la programe initiate de organizatii nonguvernamentale si fundatii crestin-democrate – -British Council- si -Active Learning Centre-; fundatiile -Konrad Adenauer-, -Robert Schuman-, -Eduardo Frei- si -Hanns Seidel-.
– Crearea de contacte cu organizatii similare ale partidelor de orientare crestin-democrata, populara si conservatoare din Europa: intalnirea cu reprezentantele Partidului Conservator din Marea Britanie; participarea unei reprezentante a Organizatiei de femei a PNTCD la Conferinta la nivel inalt a Comisiei Europene pe tema -Egalitatea dintre sexe si viitorul Europei- (Bruxelles, 1 martie 2003) si la Adunarea Generala a Organizatiei de Femei din partidele politice, membre ale Partidului Popular European (Bruxelles, 3 martie 2003); participarea la Sesiunea Organizatiei Femeilor Membre ale Parlamentelor din tari din sud-estul Europei (-WIN BALKANS-) cu tema -Initiative privind combaterea violentei impotriva femeilor- (Bucuresti, 26-27 mai 2003).
– Initierea si organizarea unor programe educative, concursuri, concerte si spectacole ocazionate de diverse sarbatori traditionale (sarbatorile de Craciun si Anul Nou, 1 si 8 martie, Sfintele Sarbatori de Pasti, 1 iunie), comemorari si aniversari ale fruntasilor partidului (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu), lansari de carte, participari la manifestari socio-politice etc.
– Organizatia judeteana de femei a PNTCD-Sibiu, condusa de doamna Minerva Grama, a organizat o masa rotunda (la 17 iulie 2003) cu tema -Egalitatea femeilor cu barbatii in societate si politica-. Ca invitata de onoare, a participat doamna Adela Cristea, presedintele Organizatiei de femei a PNTCD, aleasa in aceasta functie la Conferinta Nationala de Alegeri din 13 iunie 2003.
ORGANIZATIA DE TINERET A PNTCD IN ACTIUNE
Proiecte si actiuni
– Regionalele – proiect prin care se asigura schimbul de experienta intre filialele de tineret ale PNTCD.
– -Politica Ta- urmareste sa fie un program de administrare a localitatii, program realizat de fiecare filiala a Tineretului PNTCD, in colaborare cu locuitorii si la propunerile si sugestiile acestora. Prima faza: colectarea datelor din filiale si centralizarea lor. A doua faza: formarea echipelor pentru campania -door to door-.
– Monitorizarea institutiilor guvernamentale si a administratiei locale – proiect care are drept scop culegerea de date legate de activitatea institutiilor publice. Proiectul a demarat prin lansarea unei campanii de solicitare de date in baza Legii informatiilor publice (s-au depus pana in prezent 15 solicitari).
– Parteneriatul pentru Afaceri al Tinerilor Crestin-Democrati – proiect care are ca scop crearea unei structuri de comunicare intre membrii tineri ai partidului care deruleaza si conduc activitatile unor societati comerciale.
– Biroul Cetateanului – proiect destinat sprijinirii cetatenilor care semnaleaza diverse probleme legate de administratia locala si centrala. Totodata, biroul ofera si consultatii juridice gratuite. Pana in prezent, s-a acordat asistenta juridica unui numar de 30 de persoane.
– Timp de sase zile, in perioada 4 – 10 iulie 2003, tineretul PNTCD a fost prezent alaturi de presedintele partidului, Victor Ciorbea, presedintele OT-PNTCD, Cosmin Galu, si de alti lideri ai PNTCD, la intalnirile organizate cu cetateni din diferite zone ale municipiului Bucuresti: Piata Ramnicul Sarat si Parcul IOR (sector 3), Piata Norilor, Parcul Tineretului si Oraselul Copiilor (sector 4), Piata Matache (sector 1), Piata Obor si Parcul Plumbuita (sector 2), Piata Rahova (sector 5).
– In perioada 12-19 iulie a.c., trei tineri taranisti au participat la intalnirea anuala a -European Democratic Students- (EDS), organizatia de studenti a Partidului Popular European (PPE).
– Intre 12 si 19 iulie a.c., s-a desfasurat in Croatia scoala de vara a EDS, unde a putut participa orice membru al Organizatiei de tineret din cadrul PNTCD.
– Tineretul PNTCD a adresat o scrisoare de sustinere a demersului Asociatiei Pro-Democratia prin care se intentioneaza adoptarea unui Cod electoral si introducerea votului uninominal sau mixt pe liste.
– Pana in prezent, 15 organizatii judetene ale Tineretului PNTCD au incheiat etapa intai a programului -Politica Ta-. In cadrul fiecarei intalniri zonale se lanseaza etapa a doua a acestui program.
– Marius Anghel, vicepresedinte al Tineretului PNTCD, este un nou consilier general al PNTCD, in cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
– Victor Ionescu, secretarul general al Tineretului PNTCD, si Cristian Salagor, vicepresedinte al OT-PNTCD, au participat la intalnirea cu reprezentanti ai -Forza Italia-, aflati intr-o vizita in Romania.
– Secretarul general al Tineretului PNTCD a fost prezent la intalnirea liderilor PNTCD cu reprezentanti ai Institutului National Democratic (NDI) din Statele Unite ale Americii. Tineretul PNTCD a exprimat multumiri reprezentantilor NDI pentru sustinerea profesionala acordata in pragul campaniei electorale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















