Campanie
Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, Inspectoratul Scolar al Capitalei si Agentia de Comunicare AdEntity au lansat ieri campania -Fii inteligent, nu fi violent!-, prin care se urmareste reducerea violentei din unitatile de invatamant bucurestene. Campania se adreseaza elevilor din clasele I-XII, cadrelor didactice, dar si parintilor si va dura pana la sfarsitul anului scolar.
Premiera
Dezbaterile primei conferinte nationale intitulata -Tutunul si sanatatea- au debutat ieri la Iasi, urmand ca, pana in data de 12 martie 2006, medicii specialisti in domeniu sa discute despre impactul tutunului asupra populatiei din Romania. In plus, Radu Negoescu de la Institutul de Sanatate Publica Bucuresti a anuntat lansarea unei campanii de renuntare la fumat, ce se va desfasura in perioada 2-29 mai anul curent, in urma careia, in data de 31 mai, va fi tras la sorti numele celui care va castiga premiul in valoare de 1.000 dolari pentru renuntarea la acest viciu.
Protocol
Eugen Nicolaescu, ministrul sanatatii, si reprezentantii farmacistilor au anuntat in urma intalnirii de ieri ca au gasit solutia pentru dezamorsarea crizei artificiale din sistemul farmaceutic privind modul de eliberare a medicamentelor doar in baza retetei prescrise de medic. Astfel, urmeaza ca pana in data de 25 martie 2006 sa fie finalizat si semnat un protocol intre ambele parti, ale carui prevederi vor fi aplicate in toate unitatile farmaceutice incepand cu luna aprilie a anului in curs.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















