Discuțiile din arcul de guvernare în privința revenirii salariilor la nivelul de dinainte de criză s-ar putea materializa în soluții concrete. ?ê?£eful Executivului Mihai Răzvan Ungureanu a spus, într-un interviu acordat jurnalistului David Frost pentru postul TV Al Jazeera English, că speră ca, undeva până în vară, să aducă "puțin zâmbet" pe fețele românilor prin ridicarea salariilor din sectorul bugetar la nivelul anterior, arătând că acesta este unul dintre pariurile Guvernului pe care încearcă să îl câștige. „Nu este doar un semn de normalitate să manifești compasiune când este vorba de măsuri de austeritate și consecințele lor în plan social, dar este și un semn bun pentru politicile economice pe care le avem în față. Pe scurt, încerc și sper că vom vedea acest lucru întâmplându-se undeva până în vară, încerc, luând în considerare și creșterea economică, să revenim la nivelul din trecut al salariilor", a spus Ungureanu în interviul difuzat de postul TV Al Jazeera English. El a arătat că, în unele locuri, sunt oameni care protestează și că există "o anumită oboseală", care poate fi observată pe plan social, din cauza măsurilor de austeritate. „Dar eu cred că este ușor de gestionat și remediul constă foarte mult în dialogul în sine: dialog cu diferite părți ale societății românești care au fost profund afectate de măsurile luate de Guvernul anterior”, a spus Ungureanu. Surse oficiale au declarat pe 9 martie că premierul Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenționează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului și că pe el îl interesează creșterea consumului.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















