Atac
Social-democratii suceveni au atacat dur Alianta D.A. si au criticat situatia in care se gaseste Romania dupa cele 15 luni de guvernare ale Aliantei. Presedintele PSD Suceava, Gavril Marza, a mentionat in fata celor 400 de participanti la sedinta Consiliului Judetean al PSD ca -atacurile mediatice progresive si desantate indreptate impotriva PSD- au impus realizarea unei analize a celor 15 luni de guvernare a Aliantei D.A., pe care a numit-o -Alianta Raului-. Gavril Marza a spus ca principala preocupare a noii guvernari a fost impartirea posturilor si prigonirea membrilor PSD prin -actiuni politienesti dictate, mascate de asa-zisa indeplinire a justitiei-.
Acuzatii
Conform PSD, grupurile de interese din Romania sunt grupate in jurul ministrului transporturilor, Gheorghe Dobre, membru al PD. PSD a trimis un comunicat de presa in care doreste sa-i -lamureasca odata pentru totdeauna pe cetatenii Romaniei- si il acuza pe ministrul democrat ca a abuzat de fondurile pentru repararea autostrazii Bucuresti – Pitesti. In perioada 1997-2000, -s-au cheltuit 100 milioane de euro, bani care s-au dus direct in conturile prietenilor din PD, prieteni care si astazi beneficiaza de contracte grase din partea ministrului Gheorghe Dobre. Dupa ce anul trecut s-au cheltuit cateva milioane de euro pentru repararea autostrazii Bucuresti – Pitesti, anul acesta, aceasta autostrada intra din nou in reparatii-, se arata in comunicatul semnat de PSD.
Manipulare
Deputatul PNL Emil Strunga a afirmat ieri ca detine date potrivit carora pensionarii care au protestat la Galati au fost de fapt manipulati de PSD. -Din informatiile confidentiale pe care le am, la prima intalnire au mai fost adusi cu autobuze niste pensionari, niste membri de partid mai degraba, de-ai PSD de la Braila care, dupa ce s-a terminat manifestatia, intrebau ca ei ce fac, unde sunt autobuzele. Probabil ca i-au adus, dar au uitat sa-i si duca acasa, ceea ce ma face sa cred ca chestiunea de la Galati a avut si o componenta politica. Nu este prima data cand PSD Galati face astfel de chestii-, a afirmat Strunga.
Sporturi extreme
Premierul Calin Popescu Tariceanu l-a acuzat ieri pe presedintele PSD, Mircea Geoana, de populism desantat si l-a asemuit cu un biciclist fara lant.
-Mircea Geoana face in ultima vreme declaratii de un populism atat de hazardat, incat seamana cu un biciclist care pedaleaza fara lant la bicicleta. Asa se intampla cand nu ai de lucru: stai pe margine si dai din gura. Daca tot vorbeste despre responsabilitate, Geoana putea sa arate cat este de responsabil fata de romani facand PSD sa voteze pentru perchezitia caselor lui Adrian Nastase-, a afirmat Tariceanu, referindu-se la somatia PSD adresata guvernului de a veni in fata parlamentului pentru a prezenta strategia de politica economica si fiscala a Romaniei, precum si strategia privind integrarea europeana si problematica energiei.
Invitatie
Dupa ce, in sedinta CSAT din 13 februarie, proiectele de lege privind securitatea nationala au fost clasificate ca fiind ,,secrete-, parlamentarii Comisiei SRI l-au invitat, marti, pe directorul Radu Timofte sa prezinte punctele de vedere ale conducerii asupra celor sase proiecte de lege elaborate de grupul operativ al CSAT. In conditiile in care nivelurile de clasificare ,,secret- sau ,,strict secret- apar pe fiecare pagina a acestor proiecte de lege, in ,,Doctrina nationala a informatiilor pentru securitate- elaborata de CSAT, regimul juridic al informatiilor confidentiale vizeaza doua niveluri: ,,nedestinate publicitatii- si ,,secrete de stat-.
Aderare
Camera inferioara a parlamentului polonez a aprobat tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Ratificarea, cu 426 de voturi pentru si numai unul impotriva, va fi supusa votului in Senat in urmatoarele saptamani. Potrivit site-ului polonez novite.com, exista indicii ca si membrii senatului sunt de acord cu aderarea Romaniei la UE. In eventualitatea in care si camera superioara il va aproba, presedintele Poloniei va promulga ratificarea.
Racolari
La nivel local, PD Timis vrea sa aiba mai multi primari. Pentru aceasta a inceput deja negocieri cu edilii din mai multe comune. Unii se lasa mai greu, altii mai usor. Spre deosebire de 2004, cand PD avea 14 primari si 24 de viceprimari, acum numarul a crescut la 21 de primari si 30 de viceprimari.
Lista e inca deschisa, Dorel Borza declarand ca sunt in discutie alti 10 edili, dintre care unii chiar din PSD. Exista si un program intitulat -Porti deschise-, adresat doritorilor de a deveni democrati si, pe urma, populari democrati. Vicepresedintele PSD, Ilie Sarbu, sustine ca acest proiect este mai degraba -Actiunea distrugeti opozitia- si solicita interventia prefectului apolitic Ovidiu Draganescu pentru stoparea acestei practici.
Inacceptabil
Deputatul PSD Adrian Severin a apreciat, ieri, ca afirmatia presedintelui Traian Basescu de la sedinta CSM, potrivit careia este indreptatit sa se pronunte asupra coruptiei judecatorilor, e inacceptabila.
El a sustinut ca prerogativele constitutionale ale presedintelui nu ii permit acestuia sa puna sub semnul indoielii justetea hotararilor judecatoresti, chiar daca exista petitii si reclamatii ale cetatenilor in acest sens.
Deputatul PSD a apreciat ca declaratia lui Basescu contravine tuturor principiilor Uniunii Europene, ale Consiliului Europei si chiar ale OSCE.
Recunoastere
Prima autoritate a administratiei publice centrale care vrea sa obtina recunoasterea internationala de conformitate a sistemului de management al calitatii, este Ministerul Justitiei. Certificatul de calitate SR EN ISO 9001:2001 reprezinta existenta unor proceduri si moduri operatorii bine stabilite, in scopul satisfacerii nevoilor cetatenilor, precum si o garantie a faptului ca serviciile institutiei vor continua sa se amelioreze.
Pentru aceasta, Ministerul Justitiei va organiza, pe 21 martie, o sesiune de consultari pentru a afla care sunt etapele necesare implementarii sistemului de management al calitatii, durata necesara desfasurarii acestui proces si orice alte detalii de care o organizatie trebuie sa tina cont in vederea certificarii ISO.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















