Home Politic Ponta, pe punctul de a fi mazilit la Grivco de ceilalți „ciobani”...

Ponta, pe punctul de a fi mazilit la Grivco de ceilalți „ciobani” ai USL

DISTRIBUIŢI

Prezența liderului PSD, Victor Ponta, a ședința de învestire a noului guvern Ungureanu a creat mare deranj în Uniunea Social Democrată. Deși stabiliseră de comun acord să boicoteze acest eveniment, liderul PSD a încălcat consemnul și a mers în Parlament, acolo unde a ținut un discurs echilibrat și responsabil de lider al opoziției. Numai că acest demers al lui Ponta a indignat foarte tare aliații din curtea Grivco, mai precis pe Crinuț și varanul Felix. Supărați nevoie mari, Antonescu și Voiculescu au sunat adunarea la birouri Grivco, unde ulterior a ajuns și Victor Ponta. Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, răspunzând unei întrebări, că s-a întâlnit cu Dan Voiculescu, Daniel Constantin și Victor Ponta, la Grivco, reuniunea având loc înaintea ședinței conducerii centrale a partidului. Întrebat dacă înainte de BPC a avut o întâlnire cu Ponta și Constantin la Grivco, Antonescu a admis că a avut această întâlnire, el precizând că nu a avut loc și o discuție. Liderul PNL a precizat că la întâlnire a venit și președintele fondator al PC, Dan Voiculescu. "Noi aveam oricum pentru azi – și nu-i timpul trecut – aveam pentru azi – dacă nu apucăm azi, probabil mâine – de început niște discuții pentru că avem foarte multă treabă de natură organizatorică în USL în privința stabilirii candidaților pentru locale, în privința stabilirii sau armonizării, conjugării unor programe de guvernare, într-o sumedenie de alte privințe de natură practică – și ăsta era subiectul întâlnirii care ar fi trebuit să aibă loc și care va avea loc dacă nu azi, mâine, în zilele următoare. Avem foarte mult de lucru pentru că, totuși, suntem în an electoral și (…) timpul trece", a spus Antonescu.

„Nu ne potrivim stilistic cu suflul nou al discursului domnului Ponta”

Cât despre discursul lui Ponta din Parlament, Crinuț a încercat să evite un răspuns care să trădeze neînțelegerile din USL, dar în același timp să îl înțepe și pe Ponta. "Nu ne potrivim stilistic cu suflul nou al discursului domnului Ponta", a mai spus el. Crin Antonescu a adăugat că nu s-a vorbit de expunerea a 15 sau 5 condiții. Potrivit lui Antonescu, Victor Ponta a considerat că ar fi mai bine să meargă președinții partidelor în Parlament pentru a expima punctele de vedere.
"Opțiunea noastră a fost alta", a continuat liderul PNL, menționând că, dacă tot era hotărât să meargă, Ponta a fost rugat să vorbească în numele USL. "Din punctul nostru de vedere, nu este nicio problemă, a fost discursul cel mai potrivit pentru acest moment. Dacă însă sunt unele voci prin PNL care sunt nemulțumite, e treaba lor, dar cred că le va trece", a replicat și Ponta care a negat că ar fi neînțelegeri în cadrul USL pe tema faptul că ar fi declarat ieri că, în anumite condiții, USL va susține guvernul Ungureanu. În altă ordine de idei, USL este din ce în ce mai măcinat de luptele interne din teritoriu, acolo unde principiul parității „Primărie-Consiliul Județean” nu pare să mulțumească pe toată lumea., cele mai mari probleme fiind la Buzău în aceste zile.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.