
Primarul Iașilor, pesedistul Gheorghe Nichita , pare neobosit când vine vorba de cheltuirea banilor publici. Deși se plânge adesea că nu sunt bani pentru a asigura căldura în casele ieșenilor sau că ninge prea mult (?!), edilul social-democrat devine extrem de generos atunci când sunt în discuție banii publici și mai ales cheltuirea acestora. După ce a insistat timp de câteva luni pentru proiectul unei parcări subterane în centrul civic al municipiului Iași, proiect respins în Consiliul Local, deoarece implica descărcări arheologice ce ar fi împins construcția la termene de 6-7 ani, primarul Nichita s-a gândit că nu pot să-i scape așa printre degete fondurile europene repartizate municipiului prin Programul Operațional Regional. Prin urmare, cu ajutorul reprezentanților USL din Consiliul Local Iași , Nichita a obținut votul pentru proiectul privind reamenajarea parcului din fața Teatrului Național, ”umflând” costurile acestui proiect de aproape 10 ori. Astfel, conform proiectului votat de susținătorii politici ai primarului, reamenajarea parcului urmează să coste nu mai puțin de 10 milioane de euro, din care opt vin din bani europeni nerambursabili, accesați prin POR.
Costurile au crescut precum Făt- Frumos
Grăbit să voteze pe ultima sută de metri proiectele pentru accesarea fondurilor europene , întrucât pe 15 februarie expira termenul de depunere , primarul Gheorghe Nichita nu s-a mai obosit să explice cum au crescut costurile pentru reabilitatea parcului din fața Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” de 10 ori, precum feți-frumoșii din poveste. Conform unei note emise de Prefectura Iași la începutul lunii februarie privind proiectele inițiate/derulate prin programul POR în municipiul Iași, la poziția opt a listei figurează și Modernizarea și reabilitarea parcului public al Teatrului Național ”Vasile Alecsandri”. Suma aferentă acestui proiect, conform datelor oficiale de la Prefectura Iași , este de 1,2 milioane de euro. Cum au ajuns consilierii USL să voteze același proiect dar cu costuri de zece ori mai mari, e o întrebare la care probabil doar primarul Iașilor are răspunsul.
10 milioane de euro pentru alei, băncuțe și fântâni arteziene
Conform referatului de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre a Consiliului Local, cei 10 milioane de euro vor fi cheltuiți pentru spații verzi, amenajări peisagistice, obiecte de mobilier urban, adică bănci și coșuri de gunoi, spații neconvenționale de joc în aer liber, fântâni arteziene (eternele fântâni!) și desigur pentru reabilitarea aleilor, a gardului și a iluminatului public. Deși cu banii ăștia s-ar putea reabilita probabil toate parcurile din Iași și ar mai și rămâne niște mărunțiș, cei 10 milioane de euro sunt destinați să reabiliteze doar 22 000 de mp, după cum apare în proiectul de hotărâre, aceasta fiind suprafața totală a parcului din fața Teatrului Național. Nu trebuie să fii mare specialist sau mare cititor în cifre ca să-ți dai seama că între costurile estimate și cele reale e o prăpastie pe care doar jonglerii cu bani publici din ograda Nichita o pot umple cu explicații pe hârtie. Singura șansă ca banii publici să nu mai fie din nou aruncați pe apa sâmbetei, pentru proiectele grandomane și extrem de costisitoare ale primarului Nichita , este ca specialiștii de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est care analizează proiectele depuse de autoritățile locale pentru finanțare prin Programul Operațional Regional să fie mult mai atenți când vine vorba de cheltuirea banului public.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















