
România și-a îmbunătățit în ultimii ani imaginea la nivel de infrastructură, după ce mai multe arene moderne au început să apară în orașele principale ale țării. Cu toate acestea, problemele par să se țină departe doar de stadionul Universității Cluj, care dă senzația că a fost construit și manageriat într-un mod cât se poate de profesionist. La Național Arena din București se schimbă și repară gazonul aproape pentru fiecare meci, în timp ce spectatorii sunt invitați să ia loc în ploaie sau ninsoare, după caz, deoarece acoperișul retractabil nu poate fi folosit în această perioadă a anului. Primele probleme au apărut, ieri, și la „bijuteria” Ploieștiului, Stadionul Ilie Oană, unde își joacă meciurile de pe teren propriu Petrolul Ploiești. O folie care unea zona tabelei de marcaj cu una dintre tribune pur și simplu a cedat sub greutatea zăpezii care s-a acumulat în urma ninsorilor abundente din ultimele săptămâni. Din fericire, nicio persoană nu se afla în acea zonă, astfel că incidentul nu a produs nicio victimă.
Stadionul e în garanție
Antrenorul Petrolului, Valeriu Răchită, s-a declarat surprins de ruperea prelatei respective, dar se bucură că gruparea prahoveană nu va fi nevoită să scoată vreun ban din buzunar pentru reparații. „Este drept, nu ne așteptam la așa ceva. Din câte am văzut, este o soluție tehnică aplicată greșit. Prelata în cauză este similară celei folosite la acoperirea Alianz Arena, având o rezistență de 250 kilograme pe metru pătrat. Stadionul este în garanție și am făcut deja demersurile necesare ca firma care a montat prelata să vină și să o înlocuiască pe cheltuiala ei”, a comentat Răchită.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















