Luptătorul de KI Cătălin Moroșanu este la fel de determinat ca întotdeauna înaintea meciurilor din cadrul Galei SuperKombat de la Podgorica, turneu care se va desfășura în această sâmbătă. Sportivul care este supranumit „Moartea din Carpați” și-a păstrat stilul umoristic de a-și amenința adversarii, astfel că le-a transmis celor care se antrenează în Olanda că îi va bate atât de clar încât va produce mișcări politice la nivel internațional. „Eu nu am mai luptat până acum într-o «piramidă», dar sunt foarte pregătit. În primul meci voi lupta cu Utley Meriana, un colos negru dintr-o insulă din Marea Caraibelor, dar care locuieșete și se pregătește în Olanda cu marele Remy Bonjasky. Dacă voi trece de el, în finală l-aș putea întâlni pe Anderson Silva, un brazilian care se pregătește tot în Olanda, la aceeași sală cu Daniel Ghiță. Vreau să-i bat pe amândoi și să-i fac pe olandezi să ne primească în spațiul Schengen!”, a comentat Moroșanu, care este convins că nimeni nu îi va putea face față la această gală.
În cadrul SuperKombat va intra în ring și un alt luptător de-ai noștri, Ionuț „Pitbull” Atodiresei, care îl va înfrunta pe Sașa Jovanovici, austriac de naționalitate română. Gala de la Podgorica va putea fi urmărită în țară pe Pro TV și Eurosport.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















