Conform declaratiei Consiliului de Asociere UE – Romania, data publicitatii dupa intalnirea ce a avut loc luni, la Bruxelles, lupta impotriva coruptiei este in continuare domeniul-cheie pentru Romania. In acest sens, Consiliul de Asociere recomanda inasprirea legilor anticoruptie si realizarea unei serii de investigatii serioase la toate nivelurile. Pe de alta parte, Consiliul a identificat printre principalele prioritati si controlul frontierelor, lupta impotriva crimei organizate, precum si a traficului de persoane, iar subiectele ce privesc protectia copilului, economia si reforma in administratie si justitie nu au fost nici ele excluse din discutie. Directorul DG Extindere din cadrul Comisiei Europene, Michael Leight, a declarat la finalul conferintei ca exista ingrijorari serioase in ceea ce priveste agricultura, problema pe care va incerca sa o dezbata in amanunt in vizita de evaluare pe care o va face la Bucuresti in urmatoarele zile. In speranta ca autoritatile de la Bucuresti vor rezolva urgent toate chestiunile problematice, reprezentantii UE si-au exprimat speranta si dorinta aderarii Romaniei la UE, la 1 ianuarie 2007.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















