Home Politic Aleșii PSD ar vrea să spargă boicotul leneșilor lui Crin

Aleșii PSD ar vrea să spargă boicotul leneșilor lui Crin

DISTRIBUIŢI

Schimbarea de atitudine a liderul PSD Victor Ponta în ceea ce privește dorința de a dialoga cu actuala putere se răsfrânge tot mai mult și în eșaloanele secunde ale formațiunii, acolo un parlamentarii pesediști încep tot mai des să se revolte împotriva lenei acoliților celui mai chiulangiu parlamentar, Crin Antonescu. Răceala instalată la nivelul comunicării dintre cei doi lideri se resimte din ce în ce mai acut în toate structurile alianței. Sătui să se mai ascundă prin comisii sau săli obscure ale Parlamentului, zeci de parlamentari pesediști au asistat, ieri, din balcoane la ședința de plen a Camerei Deputaților. Nu ai puțin de 25 de deputați PSD au asistat, ieri, din astfel de locuri,  unii dintre aceștia fiind însă nemulțumiți de postura în care se află și fiind interesați de găsirea unei formule pentru ca opoziția să renunțe la protestul parlamentar. Mai mult, unii reprezentanți ai PSD au declarat, sub protecția anonimatului, că „este supărare mare“ în partid pentru faptul că parlamentarii social-democarți „fac jocul PNL“ și sunt în grevă parlamentară. „La noi (în PSD-n.r.) este supărare mare pe tema acestui joc de-a greva. Facem jocul PNL“, a precizat pentru social-democrat, citat de Mediafax. În timp ce grupul de 25 de parlamentari ai PSD asista la ședința de plen, PNL trimisese un singur monitor care a stat stingher la unul dintre balcoanele din cealaltă parte a camerei. Totodată, PNL a ales să aibă un „spion” și în sală în persoane viceliderul grupului  parlamentar de la Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu. De asemenea, unii parlamentari ai PSD sunt nemulțumiți și de faptul că, în loc să stea la lucrările Parlamentului, stau la balcoane. „Stăm la balcoane ca aurolacii“, a adăugat un parlamentar PSD, citat de aceeași sursă. În privința opoziției, listele de prezență au evidențiat că la ședința de plen de ieri au semnat condica de prezență 76 de deputați PSD (din 90) și 22 de deputați PNL (din 57), în condițiile în care opoziția se află în grevă parlamentară iar în sala de plen nu au participat decât trei sau patru reprezentanți ai PSD și PNL.

Meci pe chiul și desemnări pentru locale

Pe lângă meciul care îl au cu cei din PNL, pesediștii s-au certat, ieri, și cu parlamentarii puterii pe care au încercat să în saboteze într-un spectacol ce a frizat ridicolul. Deputatul PSD Adrian Solomon a făcut, din când în când, zgomot cu o portavoce. De asemenea, el striga că parlamentarii puterii, sunt în număr de 156, nefiind cvorum pentru ședință. „Nu aveți cvorum, penalilor care sunteți, hoților!“, striga Solomon. Alți deputați PSD aflați la balcon strigau, de asemenea, din când în când: „Voi ne furați de jos!“ și „Chiulangiilor!“ în timp ce șefii lor Ponta și Antonescu dețin supremația topului chiulangiilor. Mai mult, parlamentarii USL nu s-au hotărât încă ce fac cu indemnizațiile pe perioada „grevei de lux”. Săbiile în interiorul PSD încep să se ascută tot mai tare în contextul în care USL se pregătește să facă nominalizările pentru alegerile locale. Anunțul a fost făcut, ieri, de către președintele PNL, Crin Antonescu, el arătând că va exista și o oarecare aproximare, având în vedere numărul mare de localități din România. „Asta ne propunem, o să avem o oarecare aproximare, sunt localități multe în România, ați văzut că unele chiar izolate“, a spus Antonescu. Omul lui Felix, Dan Constantin, a ținut să asigure că în 95 la sută din cazuri nu există probleme, în ciuda disensiunilor mari ce există în rândul USL în județe precum Buzău, Bacău, Brăila, Călărași, Hunedoara sau Iași.   

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.