Partidul Conservator a infirmat ieri faptul ca la nivelul formatiunii se poarta negocieri pentru primirea pesedistului Adrian Nastase in partid. Desi a declarat ca -este firesc sa se nasca speculatii-, purtatorul de cuvant al PC, deputatul Bogdan Ciuca, a sustinut ca -nu s-a discutat subiectul venirii lui Nastase pana la aceasta data-. Intrebat daca este posibil sa se poarte negocieri la nivel inalt, de care sa nu aiba cunostinta, Ciuca a ezitat, dar a raspuns ca nu crede in aceste speculatii. In privinta vizitei pe care liderul PC, Dan Voiculescu, i-a facut-o luni lui Nastase la el in birou, conservatorul a tinut sa precizeze ca a fost o vizita scurta. -A intrat, a spus buna-ziua si a mers mai departe-, a precizat Ciuca. In ciuda negarii continue a unor negocieri, nici liderii PC, nici Adrian Nastase nu au negat posibilitatea transformarii fostului presedinte executive al PSD in conservator. -Daca PD poate sa racoleze membri ai altor partide, daca PNL la fel, noi de ce sa nu avem voie-, a incercat sa ocoleasca intrebarile deputatul PC Nicolae Popa. O venire a lui Nastase in randul conservatorilor ar accentua si mai mult conflictul dintre partidul lui Voiculescu si partenerii de coalitie, dupa ce reprezentantii PC s-au incapatanat sa-si propuna candidat propriu pentru sefia Camerei Deputatilor. Desi a profitat si ieri de ocazie pentru a ataca partenerii din coalitia guvernamentala, Ciuca a recunoscut ca propunerea Danielei Popa a fost un exercitiu de imagine. -Noua nu ni se pare normal ca intr-o coalitie un partid sa decida, iar celelalte sa bata din calcaie-, a spus Ciuca, care a amintit ca, daca executivul sau presedintele le va cere iesirea de la guvernare, o vor face. In final insa, Nicolae Popa a tinut sa precizeze ca a discutat cu deputati ai PNL si PD si ca -deja s-a uitat episodul de aseara-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















